logo
RNTV Live

O alunecare de teren rupe drumul dintre Podenii Noi şi Apostolache

drum podeni 1
Raluca Eparu

Un drum judeţean care leagă localitatea Podenii Noi de Apostolache  (DJ 102M) a luat-o la vale din cauza alunecărilor de teren din zonă. În anumite locuri, drumul este presărat cu cratere atât de mari că ating şi doi metri. În timp ce localnicii nu mai ştiu cum spă se strecoare printre ele, ca să nu-şi rupă maşinile în două, primarul arată spre consiliul judeţean Prahova care vine de fiecare dată şi cârpeşte, fără să facă o lucrare serioasă, aşa cum ar fi nevoie. Până ce drumul se va prăvăli în prăpastie este doar o chestiune de timp. “Cred că este în primul rând vorba de voinţă. S-a făcut pod peste Dunăre, cât de greu poate fi să refaci un drum? De ani de zile acest drum arată aşa. E mereu cârpit, dar aici e nevoie de treabă serioasă. Mă gândesc să facem noi ceva, dacă Consiliul Judeţean nu poate. Să îndepărtăm partea de asfalt sfărâmată şi să turnăm balastru. Aici nu mai poate ajunge nici salvarea nici pompierii, dacă se surpă drumul de tot”, spune Mihai Alionte, primarul din Podenii Noi. Oamenii din localitate sunt revoltaţi. Şi-au reparat maşinile de nenumărate ori după ce şi le-au distrus prin gropi. Mai mult, o bătrână care nu vede bine a căzut într-o groapă şi a fost scoasă de acolo de un vecin care trecea prin zonă.

Reprezentantii administraţiei prahovene spun ca remedierea situatiei este una greoaie si de durata. Deocamdată se fac verificări topo şi se bugetează bani pentru a găsi o soluţie de durată, având în vedere că drumul este amplasat pe o alunecare de teren. “Acum două săptămâni s-a făcut o nivelare cu mixtură asfaltică. S-a montat şi o restricţie de viteză. Noi trimitem periodic persoane care să verifice dacă mai există aceste panouri. Zona a mai fost consolidată provizoriu. Terbuie să facem studiu pentru zona respectivă pentru că e una cu alunecare continuă”, spune Ileana Babei, director in cadru CJ Prahova. Până atunci, însă, pare a fi cale lungă. Dacă iarna va fi grea si va ninge mult şansele ca drumul care leagă cele două comune se va prăbuşi cu totul.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor