logo
RNTV Live

NU VA FI PACE ÎN CURÂND ÎNTRE UCRAINA ȘI AGRESIVA RUSIE!

poza editorial
rnews

NU VA FI PACE ÎN CURÂND ÎNTRE UCRAINA ȘI AGRESIVA RUSIE!

Sunt convins că acum este momentul în care războiul distructiv al Rusiei trebuie și poate fi oprit. Dacă Rusia se opune formulei noastre de pace, veți vedea că vrea doar război.

Volodimir Zelenski, discurs la Summitul G20 din Indonezia

Asumpția mea privind calea spre pace între Moscova și Kiev este că, atunci când o soluție va fi găsită într-un fel sau altul și pacea va fi declarată, se va sărbători victoria atât în Piața Independenței din Kiev, cât și în Piața Roșie din Moscova. Chiar dacă pare un nonsens, cei care cunosc realitățile din cele două țări știu că altfel nu se poate, chiar dacă (sau tocmai pentru că) victoria este complet diferit definită în cele două capitale.

În discursul pe care președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a susținut în fața liderilor reuniți la Summit-ul din Bali al G20, acesta a definit în zece puncte – după cum relatează “Europa Liberă” – calea spre pace, așa cum este aceasta văzută de la Kiev, și anume:

(i) asigurarea securității radiologice și nucleare și încetarea șantajului Rusiei la adresa capacităților energetice nucleare ucrainene; (ii) asigurarea securității alimentare a Ucrainei; (iii) asigurarea securității energetice, prin stoparea atacurilor care vizează infrastructura critică a Ucrainei; (iv) eliberarea prizonierilor și a cetățenilor ucraineni deportați în Rusia; (v) restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei (aplicarea Cartei ONU); (vi) încetarea ocupației rusești și retragerea trupelor; (vii) înființarea unui Tribunal Special pentru investigarea crimelor de război și pedepsirea vinovaților; (viii) protecția mediului înconjurător; (ix) convocarea unei Conferințe Internaționale privind o nouă arhitectură de securitate în zonă și asigurarea de garanții internaționale pentru Ucraina și (x) semnarea unui document internațional prin care să fie atestat sfârșitul războiului pornit de Rusia împotriva Ucrainei.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a respins posibilitatea de a se negocia cu Kievul la acest moment și cu atât mai puțin posibilitatea de a lua în considerare cele zece puncte enunțate de președintele ucrainean. În viziunea Kremlinului, Ucraina își schimbă mereu poziția față de negocierile cu Rusia, introducând teme noi, fără a lua în considerare cerințele Rusiei.

“Este consecința lipsei de voință a părții ucrainene de a rezolva problema, de a începe negocieri, a refuzului său de a căuta un teren comun” a declarat Peskov; care teren comun, pentru a înțelege ce vrea de fapt Kremlinul, reprezintă nici mai mult, nici mai puțin decât acceptarea condițiilor de capitulare formulate de Vladimir Putin în februarie 2022.

TROFEELE HARKOV, HERSON ȘI CRIMEEA

Cei care îi acuză pe Petro Poroșenko și, cu deosebire, pe Volodimir Zelenski că s-au opus implementării Acordurilor de la Minsk, căutând cu orice preț războiul cu Federația Rusă, ignoră cu obstinație (din diverse motive) faptul că Moscova a avut tot timpul încredere (și încă mai are, deși după 270 de zile de război este nevoită să-și recalibreze obiectivele) că poate lua ce vrea de la Ucraina, fie prin presiune diplomatică și șantaj economic, fie prin război deschis.

Părțile implicate în Acordurile de la Minsk erau “Trilaterala” (Grupul de Contact format din Ucraina, Federația Rusă și OSCE) și “Formatul Normandia” (mediatorii Franța și Germania). Din nefericire, fiecare dintre părțile implicate în negocierea și implementarea Acordurilor de la Minsk înțelegea altceva în privința finalității procesului trasat prin respectivele documente (în speță Minsk 2).

Moscova voia să-și mențină dominația Crimeea, deja unilateral alipită Federației Ruse, ca să se asigure că își va menține controlul asupra Mării Negre, Gurilor Dunării și a Strâmtorilor, dar și să obțină din partea Ucrainei un acord (sub presiune), pentru ca provinciile Harkov, Lugansk, Donețk, Dnepropetrovsk, Zaporoje, Herson, Mikolaev și Odessa să urmeze calea obținerii autonomiei, cu posibilitatea de a opta în viitor fie pentru o federație cu restul Ucrainei, fie pentru alipirea la Federația Rusă.

Franța și Germania nu au achiesat la viziunea rusă, asupra căreia nu ar fi putut niciodată să fie obținut un acord din partea Kievului, dar nu ar fi avut nimic împotriva unei soluții prin care Federația Rusă să păstreze Crimeea, Donbass-ul să obțină o autonomie (cu autoguvernare), dar în cadrul granițelor Ucrainei și, mai departe, acest status quo să permită Europei să continue relațiile economice vitale cu Federația Rusă, așa cum erau stabilite acestea anterior lui februarie 2014.

Ucraina nu a acceptat nici sugestiile de negociere ale Franței și Germaniei, tocmai pentru că a considerat că dacă va ceda o dată, Moscova nu se va opri până nu va obține ceea ce de fapt și-a propus, adică crearea Novorossiei și ciuntirea a 45% din teritoriul său, în care se regăsește peste 60% din baza economică a statului (fără a mai vorbi de pierderea ieșirii la mare).

Chiar dacă și-ar fi asigurat Novorossia – ca să definim generic teritoriul sud-estic, de la Odessa la Harkov – pe care și-o dorește fără a recurge la război deschis, Moscova tot nu ar fi renunțat să controleze politic și restul Ucrainei, printr-un guvern marionetă, așa cum nu a renunțat nici la Țările Baltice ori la Europa de Est.

Prin izbucnirea războiului, însă, dată fiind rezistența eroică a marii majorități a ucrainenilor și a sprijinului Occidental pentru Ucraina, planurile Moscovei vor trebui serios ajustate, adaptate la realitatea din teren și la capacitatea Federației (militară, economică, politico-diplomatică) de a susține atingerea obiectivelor pe care, înainte de 24 februarie 2022, credea că le va atinge cu ușurință în numai 18 zile.

Deocamdată nici Kievul și nici Moscova nu iau în calcul formal să înceapă negocieri oficiale de pace, dar în spatele ușilor închise se derulează o foarte intensă activitate diplomatică pentru a menține părțile în contact și pentru a obține, într-un orizont determinat oarecare, voința lor pentru a anunța reluarea negocierilor de încheiere a unui acord care să pună capăt luptelor.

Să anticipăm când anume vor începe aceste negocieri și, mai departe, cum anume ar putea să arate un viitor acord de pace, este absolut prematur; indiferent cât de informat ar putea fi cineva în chestiune, este greu de crezut că are imaginea de ansamblu asupra stadiului real al tuturor demersurilor diplomatice informale. Un lucru este destul de sigur, și anume că la momentul în care negocierile se vor relua oficial, atât Ucraina cât și Federația Rusă se vor fi adaptat la ideea de a renunța la anumite pretenții și obiective pe care partea opusă nu are cum să le accepte în mod obiectiv.

Întrebarea este ce argument de forță este capabilă Ucraina să livreze (și care să poată fi asumat și de partenerii occidentali) astfel încât să-l oblige pe Vladimir Putin sau, în fine, pe cei care vor fi titularii puterii de la Kremlin, să conchidă că nu mai există o altă soluție decât ca Rusia să intre (serios) în negocieri de pace?

Generalul american în retragere Wesley Clark opina că argumentul care să provoace maximul de deranj la Moscova – fără a pierde în același timp sprijinul Occidentului, dimpotrivă – pe care Kievul îl poate furniza, este cucerirea Hersonului și fixarea frontului pe malul stâng al Niprului înainte de venirea iernii, amenințând astfel credibil dispozitivul de apărare rus din peninsula Crimeea.

Hersonul a fost cucerit, armata rusă retrăgându-se pe malul stâng al Niprului, sub presiunea avansului ucrainean, în încercarea de a se consolida acolo pentru iarnă, oprind avansul ucrainean spre Crimeea, dar și în încercarea de a opri avansul ucrainean în Donețk și Lugansk. În plus, rușii bombardează intens infrastructura critică ucraineană pentru a opri și pe această cale avântul contraofensivei și a menține linia frontului peste iarnă.

Deocamdată speranța că după căderea Hersonului rușii își vor revizui rapid atitudinea față de negocieri, sub presiunea succeselor militare ale ucrainenilor, nu s-a materializat. Serghei Lavrov a fost rechemat de urgență din Bali, fără să prezinte propuneri noi de pace, așa cum se sugerase anterior, în schimb s-a vehiculat ideea că Vladimir Putin s-ar fi răzgândit, cerând armatei sale să își intensifice atacurile pe întreg teritoriul Ucrainei.

Cucerirea Hersonului nu a limpezit apele, din ce putem vedea: Kievul este tot mai încrezător în contraofensiva sa și nu are niciun motiv să cedeze inițiativa, știind foarte bine că, de fapt, Kremlinul nu poate accepta cele zece puncte ca platformă de negociere, iar pe de altă parte Vladimir Putin a trasat acum noi sarcini armatei, și anume să se consolideze pentru a ține linia frontului, să continue susținut atacurile asupra infrastructurii critice de pe întreg teritoriul Ucrainei, să fie recrutați alți 700 de mii de rezerviști și să fie pregătită o nouă și copleșitoare ofensivă în primăvară.

Se pune întrebarea dacă cucerirea Hersonului nu va aduce totuși Moscova la masa negocierilor în această iarnă, în speranța de a salva Crimeea și Donbass-ul și dacă Occidentul va sprijini ferm Kievul în aceste negocieri? Viktor Bondarev, șef al Comisiei pentru apărare și securitate a Consiliului Federației Ruse, crede că Occidentul nu va sprijini cu adevărat Kievul pentru a recuceri Crimeea:

“Rusia a returnat Crimeea în primăvara anului 2014, deoarece este teritoriul nostru strămoșesc, locuitorii săi au dorit ei înșiși să fie împreună cu țara noastră. Iar dorința exprimată de autoritățile de la Kiev de a reveni la status quo-ul teritorial din februarie 2014 nu este altceva decât un flirt cu propriii cetățeni și o încercare de a-i convinge de iminenta victorie, o încercare de a ridica moralul forțelor armate și de a arunca praf în ochii patronilor occidentali în speranța unui ajutor sporit din partea acestora.

Ucraina nu are nici resursele, nici forța militară, nici sprijinul locuitorilor Crimeii pentru ofensiva promisă în peninsulă. Nici Occidentul nu va face vreun efort real pentru a ajuta Ucraina în această aventură. De aceea, autoritățile de la Kiev nu vor depăși nivelul unui anunț.” (hotnews.ro)

Negocierea păcii, la un moment dat, trebuie să determine schimbări de poziție atât la Kiev, cât și la Moscova. Pentru Kiev situația este destul de complicată, pentru că, la un moment dat, va trebui să accepte probabil ideea pierderii unor teritorii. Observația pe care mulți comentatori o fac în acest punct, și o vor face cu siguranță și mulți naționaliști ucraineni, este: “Și atunci de ce am mai luptat? La fel de bine puteam accepta Minsk 2!”

În realitate diferența între a încheia un acord de pace care să includă cedarea de teritorii (greu de spus ce teritorii anume) într-un cadru care aduce la pachet o nouă reașezare de securitate, cu garanții extinse și serioase de securitate pentru Ucraina este la ani lumină distanță de ceea ce oferea Minsk 2, care, și dacă era aplicat exemplar, îi lăsa deschisă Moscovei opțiunea de a continua presiunile asupra Kievului și de a adăuga, cu timpul, noi și noi pretenții, inclusiv teritoriale.

De aici concluzia imediată că negocierea păcii în Ucraina nu va putea fi o chestiune bilaterală Rusia – Ucraina, ci un întreg proces de reformulare a termenilor unui cadru nou de securitate în Europa și în lume, care nu poate fi obținut decât atunci când la Moscova elitele nu mai pot argumenta necesitatea războiului, fiind nevoite să cedeze. Acel moment nu a venit încă.

PACTUL DE SECURITATE DE LA KIEV: SPRE UN NOU ARANJAMENT DE SECURITATE ÎN EUROPA

În iulie anul curent, președintele ucrainean Volodimir Zelensky i-a mandatat pe Andryi Yermak, șeful Cancelariei prezidențiale și pe Anders Fogh Rasmussen, fost secretar general al NATO și fost premier al Danemarcei, să pregătească un document ce va conține un set de recomandări care să garanteze menținerea pe termen lung a suveranității Ucrainei. Documentul a fost finalizat și prezentat de Președinția Ucrainei în 13 septembrie ac.

Recomandările cuprinse în documentul final – denumit “Pactul de Securitate de la Kiev” – s-au bazat pe contribuțiile unui grup de experți care a inclus foști prim-miniștri, miniștri, înalți oficiali din țările democratice, dar și cadre universitare.

Rezumând, documentul are în vedere două seturi de garanții ce ar urma să fie acordate Ucrainei: (i) un nucleu de aliați de bază va oferi angajamente militare solide pentru a sprijini forțele armate ale Ucrainei să se apere de agresiunea armată, respectiv (ii) un alt grup de state, mai larg, va oferi garanții non-militare, bazate pe sancțiuni. La prezentarea documentului, Anders Fogh Rasmussen a declarat:

“Prioritatea imediată este ca Ucraina să câștige acest război. În acest moment, Ucraina arată lumii că, dacă are resursele necesare, poate învinge Rusia pe câmpul de luptă. (…) Odată încheiat acest război, trebuie să ne asigurăm că Rusia nu-și va mai putea invada niciodată vecinul.

Cel mai bun mod de a face acest lucru este ca Ucraina să aibă o forță militară semnificativă capabilă să reziste oricărui viitor atac rusesc. Construirea și menținerea unei astfel de forțe necesită un angajament de mai multe decenii din partea aliaților Ucrainei.

Adoptarea acestor recomandări ar trimite un semnal puternic lui Vladimir Putin. Ar arăta că angajamentul nostru față de Ucraina nu va slăbi, că războiul său este zadarnic. De asemenea, ar trimite un mesaj poporului ucrainean, că suntem angajați față de independența și suveranitatea Ucrainei atât timp cât este nevoie.

În plus, dacă facem ce trebuie înseamnă că vom pune piatra de temelie a unui nou aranjament de securitate în Europa. Dar dacă eșuăm, atunci ne vom confrunta cu o criză îngrozitoare pe continent.” (rasmussenglobal.com)

Mecanismul prin care ar fi asigurate garanțiile de securitate poate funcționa, în viziunea lui Fogh Rasmussen și Yermak, în felul următor:

(i) Este inițiat în baza unei structuri comune de evaluare a amenințărilor: garanțiile extinse de securitate se activează în baza unei solicitări din partea Ucrainei către statele garante, în urma producerii unui atac armat sau a unui act de agresiune, după care se pune în mișcare etapa în care garanții se consultă în mod colectiv cu Ucraina.

(ii) Procesul de luare a deciziilor se va baza pe principiul consultărilor colective urmate de contribuții individuale ale garanților (care au semnate acorduri bilaterale de asistență cu Ucraina). Odată cererea formulată din partea Ucrainei, garanții se reunesc pentru consultări colective într-un interval de timp foarte scurt (24 de ore) și decid cu privire la acordarea garanțiilor prin formarea unei coaliții (72 de ore).

(iii) Garanțiile ar trebui convenite pe o bază deschisă. Sistemul ar trebui să implice că statele garante vor avea periodic întâlniri colective pentru a revizui mecanismul de îndeplinire al obligațiilor de garanți, astfel încât să păstreze garanțiile semnificative și relevante – și, dacă este necesar, să le ajusteze pentru a răspunde naturii și nivelului noilor amenințări.

(iv) Ucraina și garanții ar trebui să stabilească un mecanism permanent de monitorizare a amenințărilor și provocărilor de securitate, precum și să se informeze reciproc despre activitățile, exercițiile și manevrele militare. În acest scop, Ucraina și garanții vor trebui să dispună de un mecanism de colectare, schimb, prelucrare și analiză a informațiilor, inclusiv în scopul detectării timpurii a pregătirilor pentru o agresiune armată.

Îi revine diplomației Kievului sarcina dificilă de a găsi în lista recomandată de Anders Fogh Rasmussen și Andryi Yermak capitalele favorabile semnării pactului în calitate de state garante pe plan militar și pe plan secund, al susținerii instituirii imediate de sancțiuni în caz de agresiune.

Într-un alt plan, mai larg, este în discuție o nouă arhitectură de securitate în Europa, o idee asupra căreia Anders Fogh Rasmussen insistă și în baza căreia Ucraina ar trebui să devină fortăreața de la granița de est a Uniunii Europene. Această fortăreață va fi construită după modelul Tzahalului israelian, până la integrarea deplină a Ucrainei cu Occidentul.

Așa cum bine se poate observa, noua arhitectură de securitate nu va viza doar Ucraina, ci și statele UE și NATO de pe flancul de est; Varșovia, de pildă, a cerut public Statelor Unite să ia în considerare amplasarea de arme nucleare strategice pe teritoriul Poloniei, ca răspuns la repetatele amenințări de utilizare a armelor nucleare strategice proferate de Kremlin.

Reacția furibundă a lui Dmitri Medvedev, după ce documentul a fost făcut public la Kiev, ne arată că Pactul va provoca la Moscova îngrijorare și o schimbare de atitudine, chiar dacă nu în ceea ce-i privește pe Putin și camarila sa, care au mers prea departe în acțiunile lor pentru a mai avea loc de întors.

Vor exista cu siguranță și costuri pentru Ucraina, care nu poate cere Occidentului un ajutor de echilibrare lunar de 5-6 miliarde de dolari, sprijin în echipamente militare și apoi bani de reconstrucție fără să ofere accepte la rândul său să plătească un preț pentru garanțiile de securitate.

Cel mai dureros preț va fi acceptarea unei punți de aur pentru Moscova. Înlăturarea lui Putin va fi semnalul demarării negocierilor de pace și momentul în care garanții vor semna Pactul pentru Ucraina. Dar cei care îi vor lua locul lui Putin, pentru a rămâne legitimi, trebuie să negocieze o pace credibilă în plan intern, adică o pace care le va oferi la schimb Crimeea și, poate, ceva teritorii în Donbass.

Ca ultimă observație, pentru cei care consideră că mai depinde și de Rusia dacă scenariile de mai sus se vor adeveri sau nu, trebuie să fim de acord că în ultimele două luni deciziile Kremlinului au pus armata și statul rus în cea mai slabă poziție din ultimele decenii, poate chiar mai slabă decât în 1991. Rusia a pierdut ceea ce este esențial într-o confruntare armată, și anume inițiativa și elementul surpriză.

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldeko-angajeazaekond-angajeazasponsor