Luni, în funcția de consilier de stat în cadrul cancelariei prim-ministrului, a fost numită conf. dr. Carmen Orban, șefa Clinicii ATI din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB).
Marcel Ciolacu a fost cel ce a semnat decizia, publicată ulterior, luni seară, în Monitorul Oficial. Carmen Orban are o lungă carieră de management în sistemul sanitar, atât public, cât și privat.
De-a lungul anilor, renumitul doctor a fost manager al Spitalului Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri între 2009 și 2011, manager al Institutului Clinic Fundeni în perioada 2011-2019, iar ulterior a fost numită director general al grupului medical privat Monza.
În momentul în care a fost numit, conf. dr. Carmen Orban era șefa Clinicii ATI din cadrul SUUB.
Citește și:
Sursă: 360medical.ro
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.