logo
RNTV Live

Nouă metodă de fraudă prin angajați falși ai băncilor

245CDBB5-D7E3-4AE2-B7E5-520EFC405A1C
Tudor Teodora

Poliția Română trage un semnal de alarmă asupra unei campanii de fraudă online, aflată în desfășurare și vast răspândită în mai multe țări europene, comise de falși angajați ai unor bănci. 

Poliția Română a fost informată referitor la o campanie de fraudă online, ce se desfășoară de câteva luni, fiind răspândită la o scară largă în mai multe state europene, printre care și Germania, Austria, Finlanda, Olanda și Belgia, săvârșite prin apeluri telefonice nesolicitate, în care infractorii ași atribuie identitatea unor persoane din cadrul unităților bancare. 

Potrivit IGPR, victimele sunt informate cu privire la faptul că, în urma unor atacuri cibernetice, conturile lor bancare au devenit vulnerabile și că trebuie să transfere de urgență soldul disponibil într-un cont sigur al băncii, în caz contrar existând riscul pierderii sumelor de bani aflate în respectivele conturi. 

Pe cine vizează escrocii bancari? 

„În această modalitate, bănuiții conving persoanele vătămate, în general persoane în vârstă sau cu o educație financiară precară, să transfere banii în conturi bancare controlate de aceștia, deschise la aceeași bancă, de unde sumele sunt transferate succesiv și transformate în criptomonede, în vederea îngreunării depistării persoanelor bănuite. Acest tip de înșelăciune este cunoscut instituțiilor de aplicare a legii sub denumirea de phone number spoofing”, menționează IGPR.

Polițiștii recomandă ca, în cazul în care primesc astfel de apeluri telefonice nesolicitate, oamenii să nu le dea curs, să nu acceseze posibilele linkuri sau atașamente transmise și să sesizeze cele mai apropiate unități de poliție. 

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor