Nou test adjudecat cu Dobrudja 07, în patru seturi!

Nou test adjudecat cu Dobrudja 07, în patru seturi!

Tricolorul LMV Ploiești a continuat, aseară, seria meciurilor de pregătire. Ploieștenii au disputat a doua partidă din cadrul turneului amical organizat de Dobrudja 07 Dobrici, din Bulgaria. Elevii lui Stancu  au întâlnit, pentru a doua oară, echipa gazdă, după succesul în tiebreak înregistrat vineri. A urmat o nouă victorie, mult mai clară, în… patru seturi, 25-20, 25-17, 25-22, 25-17.

Tricolorul a început în următoarea formulă: Gijs Jorna, Pavel Dushkov, Laurențiu Lică, Aleksadar „Aga” Milivojevic, Bissette, Bartha – Kroiss. Au intrat, pe parcurs, Ovidiu Darlaczi, Jose „Chema” Carrasco și Bogdan Olteanu.

Cum au decurs ostilitățile

În setul întâi, ploieștenii au preluat inițiativa după primul timeout tehnic, când gazdele conduceau cu 8:7. Astfel și-au creat un ecart de trei puncte la al doilea timeout tehnic. Apoi, diferența a crescut până la 25:20.

În setul secund, chiar dacă preluarea nu a mai funcționat la fel de bine,   eficiența atacului  a oferit un control deosebit. Ploieștenii s-au distanțat din start, scor 8:5, pentru a se distanța treptat, 16:12,  21:13, încheind actul cu 25:17, după 23 de minute.

Și serviciul a fost exact, bifând patru ași, atenția îndreptându-se către blocaj, reușindu-se astfel trei puncte.

În ultimul set, Dobrudja 07 a încercat să ofere o replică mai consistentă, menținându-se aproape, în prima parte, 8:7. Dar, Tricolorul a dus ecartul, din nou, la trei lungimi, scor 16:13, desprinzându-se chiar la patru puncte, 21:17. Chiar dacă gazdele au forțat revenirea pe final, ploieștenii au închis jocul la scorul de 25:22.

S-a mai jucat, apoi, încă un set, dominat tot de ploieșteni, care au menținut o distanță de două-trei puncte până în a doua parte a actului, când s-au desprins la 21:16, închizând setul la 25:17.

Astăzi, Tricolorul se va confrunta cu echipa sârbă de Liga Campionilor, Vojvodina Novi Sad.

sursa: tricolorullmvploiesti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *