Noi scumpiri la pompă! Șoferii plătesc mai mult pentru benzină și motorină.
Vești proaste pentru șoferi. Prețurile carburanților au crescut din nou în 23 iulie, iar în unele benzinării litrul de benzină și cel de motorină s-au scumpit cu până la 20 de bani în doar două zile.
Noi scumpiri la pompă! Șoferii plătesc mai mult pentru benzină și motorină
Noi scumpiri la pompă! În București, cea mai ieftină benzină standard se vinde cu 8,84 lei/litru, iar cea mai ieftină motorină standard pornește de la 9,64 lei/litru. În multe stații de alimentare, prețurile sunt însă și mai mari, în funcție de companie și de zonă.
Potrivit datelor din piață, Bucureștiul și Timișoara au în continuare unele dintre cele mai mici prețuri la benzină dintre marile orașe ale țării. La nivel național, cea mai ieftină benzină standard poate fi găsită în Alexandria, județul Teleorman, unde litrul costă 8,65 lei.
Scumpirile vin într-un moment în care există îngrijorări privind aprovizionarea cu petrol din Kazahstan, principalul furnizor de țiței al României. Specialiștii avertizează că, dacă problemele de pe piața petrolului vor continua, prețurile la pompă ar putea crește și în perioada următoare.
Între timp, în Parlament a fost depus un proiect de lege care propune reducerea TVA la carburanți și scăderea accizei la motorină, măsuri despre care inițiatorii spun că ar putea diminua costurile suportate de șoferi. Proiectul urmează să fie dezbătut și votat.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews