logo
RNTV Live

Noi mari investiții în municipiul Ploiești/ VIDEO

Mihai Constantinescu

Noi mari investiții în municipiul Ploiești!

Anul 2022 se anunța ca fiind unul în care vor fi demarate noi mari investiții în municipiul Ploiești. Primarul Andrei Volosevici a prezentat lista cu proiectele care vor fi demarate în acest an. În ea se regăsesc investițiile în infrastructură, construirea Spitalului Municipal de Urgență Ploiești și modernizarea cartierului Mitică Apostol.

Primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, a anunțat faptul că bugetul de investiții va fi mult mai mare decât în anii anteriori. Totodată, Volosevici a susținut că a reușit să actualizeze prețurile prevăzute în caietele de sarcini. Astfel, firmele vor fi şi mai interesate să liciteze proiectele de investiții demarate de Primăria Ploiești.

Șeful executivului ploieștean a anunțat că în 2022 municipalitatea se va concentra pe investiții în infrastructură. De asemenea, se va interveni cu prioritate în cartierul Mitică Apostol. Astfel, Volosevici speră ca în cel mai scurt timp consilierii locali să înțeleagă necesitatea prelungirii contractului cu Apa Nova, care va aduce în Ploiești investiții în infrastructura apă-canal în valoare de 33 milioane euro.

2022 va fi și anul investițiilor în sănătate, șeful executivului ploieștean precizând că în acest an va demara proiectul ”Spitalul Municipal de Urgență Ploiești.

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/exclusiv-masina-zob-depistata…/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor