Noi le-am aruncat, ei le valorifică. Japonezele fac bani frumoşi din macraméurile pe care o ploieşteancă le-a învăţat să le lucreze

Pe vremea copilăriei mele nu era casă în care să nu existe măcar un macramé. Carpetele acelea dantelate tronau peste tot şi de multe ori sufocau mobilierul de multe ce erau. Mama era, poate, cea mai dibace în această artă dintre vecinele de la bloc şi în apartamentul nostru se strângeau ca la club câte două trei doamne să înveţe cum să facă lănţic sau nodurile alea complicate pe care mama le făcea cu o dexteritate de expertă. Evident, nu toată lumea era pricepută, dar cine nu era, cumpăra de la cele care făceau, pentru că macraméurile  erau la modă.

Astăzi m-am întors cumva în timp când am văzut expoziţia de macrame de la Muzeul de Ştiinţele Naturii din Ploieşti. Şi poate că nici nu m-aş fi dus, dacă în invitaţie nu era precizat că lucrările aparţin unor doamne din Japonia, care au învăţat să facă astfel de minunăţii migăloase de la o ploieşteancă. Doamna Niculina are 57 de ani şi face macramé din şcoala generală. Pe Naoko Amamato a cunoscut-o în urmă cu şase ani şi de atunci sunt “ca două surori”. “Doamna Amamato a venit în România cu soţul, care a lucrat trei ani la Ambasada Japoniei la Bucureşti. Prin intermediul unor doamne am ajuns să prezint la Consulat macramé. I-a plăcut foarte mult doamnei şi m-a invitat în Japonia să prezint această artă. Au învăţat foarte greu, spre deosebire de noi. Dar cele cărora le-a plăcut au învăţat aşa de bine, încât pot preda la rândul lor tainele acestei arte. Sunt însă foarte interesate să înveţe aşa ceva deşi au şi ele tradiţie în tot felul de lucruri de mână-de acolo am învăţat şi eu Ikebana, arta aranjării florilor”, a povestit Niculina Aldoiu.

Naoko Amamoto are 55 de ani şi deşi recunoaşte că nu e foarte pricepută la macramé, a văzut potenţialul unei afaceri din această artă. “Venim din oraşul Fukuoka, din Japonia. Eu sunt casnică şi când am cunoscut-o pe doamna Niculina, am prezentat-o unor prietene mult mai îndemânatice decât mine. Lor le-a plăcut şi am format un club din trei clase-începătoare, intermediar şi avansate şi la fiecare dintre aceste nivleuri se învaţă tehnici mai uşoare sau mai grele în funcţie de pregătirea fiecăreia. În România am venit opt persoane din acest cerc şi ni s-a ivit ocazia să arătăm şi noi ce putem face”, a declarat Naoko. Japonezele nu numai că au învăţat să facă macramé, ci câştigă şi bani din asta.

 

Chiharu Tsurumoto are 37 de ani şi predă această frumoasă îndeletnicire altor femei care vor să înveţe. “Înainte să învăţ să fac macrame eram designer de interioare. Mi-a plăcut foarte mult şi acum trăiesc din asta şi am renunţat la ceea ce făceam înainte. Eu fac accesorii, bijuterii, cu această tehnică. Sunt aşa de căutate, că eu mă întreţin acum din această meserie. Vând aceste bijuterii şi pe internet, dar şi prin magazinul doamnei Amamoto”, a declarat tânăra. Un colier ca cel de la gâtul ei se vinde în Japonia cu aproximativ 300 de euro, un preţ pe care româncele îl găsesc foarte mare, dar acolo obiectul chiar are căutare, pentru că este ceva nou pentru această ţară.

Istoria macraméului

Dacă aţi crezut că macraméul, această dantelă cu noduri, îşi are originea în Franţa, ei bine, de pe internet am aflat că de fapt tehnica este destul de veche, dar vine de la tesătorii arabi ai secolului al XIII-lea. Cuvântul „macramé”, provine din arabescul „migramah” care înseamnă „voal brodat”. După ce maurii au cucerit Spania, macramé-ul s-a răspândit în toată Europa.