Nemulțumiri în sistemul public! Angajații din sănătate și de la Casele de Pensii amenință cu greva generală

Erika Stoica
2 Min Read

Nemulțumiri în sistemul public! Angajații din sănătate și de la Casele de Pensii amenință cu greva generală.

Val de proteste în mai multe instituții publice din România, după prezentarea proiectului noii Legi a salarizării. Angajații din spitale și din cadrul Caselor de Pensii și-au exprimat nemulțumirea față de modificările propuse, susținând că acestea le-ar putea reduce considerabil veniturile.

Nemulțumiri în sistemul public! Angajații din sănătate și de la Casele de Pensii amenință cu greva generală

Nemulțumiri în sistemul public! Aproximativ 100.000 de membri ai Federației SANITAS au purtat banderole albe la locul de muncă, ca semn de protest. Reprezentanții sindicali afirmă că noile grile salariale ar putea aduce diminuări importante ale salariilor, de până la 3.000 de lei în cazul unor medici și aproximativ 1.000 de lei pentru personalul medical mediu.

Sindicaliștii solicită revizuirea proiectului și cer ca legea să fie dezbătută și votată într-o sesiune extraordinară a Parlamentului, după efectuarea modificărilor necesare.

Nemulțumiri există și în rândul angajaților Caselor de Pensii, care susțin că noile prevederi le-ar afecta semnificativ veniturile. Aceștia cer păstrarea unor sporuri și stabilirea salariilor de bază la nivelul maxim existent în sistem.

La Galați, salariații Casei de Pensii au ieșit în fața instituției pentru a protesta, avertizând că noile grile salariale ar putea aduce veniturile la niveluri similare celor din urmă cu aproape un deceniu.

Liderii sindicali avertizează că, în lipsa unor măsuri concrete din partea autorităților, protestele ar putea escalada, inclusiv prin declanșarea unei greve generale.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

SURSA TVR iNFO

Share This Article