Sursă foto: Curs De Guvernare

După ce liderul PSD, Marcel Ciolacu a anunțat că negocierile pentru rocada premierilor trebuie suspendate, UDMR și PNL au sprijinit inițiativa spunând că trebuie rezolvate mai întâi problemele românilor.

Prin vocea vicepreședintelui Dan Motreanu Partidul Național Liberal lasă de înțeles că sunt de acord cu amânarea discuțiilor politice din coaliția de guvernare, pe rotația premierilor și rezolvarea mai întâi a problemelor românilor. 

„Cred că Premierul Ciucă, prin echilibrul și deschiderea pe care a avut-o pentru dialog și găsirea de soluții corecte pentru toată societatea, este cel mai în măsură să rezolve și aceste cereri, de altfel foarte corecte și pertinente.

Premierul Ciucă a fost întotdeauna un partener serios, credibil și de cuvânt în tot ceea ce și-a asumat”, a declarat Dan Motreanu, pentru Antena 3 CNN. 

Vicepreședintele PNL, Robert Sighiartău, despre propunerea lui Ciolacu: Joc dublu

Vicepreședintele PNL, Robert Sighiartău, a reacționat, sâmbătă, la propunerea lui Marcel Ciolacu, privind suspendarea negocierilor privind viitorul cabinet: „Un joc dublu care are menirea să manipuleze opinia publică”. 

„Dascălii au tot dreptul să se revolte. Politicienii cu responsabilități executive nu au dreptul să se scuze. De 1 an și ceva erau obligați prin Ministerul Muncii să vină cu soluții privind taierea pensiilor speciale și rezolvarea inechităților din sistemul salarial public. Modul PSD-ului și a dl.Ciolacu de a face politică rămâne același. Un joc dublu care are menirea să manipuleze opinia publică”, a scris Sighiartău pe Facebook. 

Orice negociere privind viitorul cabinet trebuie suspendată până la rezolvarea solicitărilor sindicatelor și a reformei pensiilor speciale, spunea mai devreme președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu.

„De când am intrat la guvernare prioritatea noastră a fost stabilitatea țării și buna guvernare, astfel încât românii și economia româneasca să treacă mai ușor peste multiplele crize cu care ne confruntăm. E clar că în acest moment agenda românilor nu mai coincide cu agenda politică, iar eu am promis că niciodată nu am să pun interesele politice mai presus de intereselor românilor”, a scris, sâmbătă, Ciolacu pe Facebook.

Din acest motiv, crede președintele PSD, în acest moment, prioritatea tuturor decidenților politici trebuie să fie rezolvarea solicitărilor sindicatelor, dar și restanța majoră privind reforma pensiilor speciale: „Până la rezolvarea acestor două priorități, orice negociere privind viitorul cabinet trebuie suspendată. Coaliția are datoria să se reunească în primul rând pentru urgențele românilor, iar programul de guvernare viitor este obligatoriu să prevadă soluțiile sustenabile și un termen clar pentru noua lege a salarizării”.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *