Rafael Nadal, deținătorul a numeroase titluri de Grand Slam, a refuzat invitația de a juca în turneul de tip challenger de la Bordeaux, care este programat înainte de Roland Garros. Spaniolul nu a participat la niciun meci începând din luna ianuarie.
Cu al doilea turneu de Mare Șlem din sezonul apropiindu-se cu repeziciune, decizia participării jucătorului care a câștigat de 14 ori pe zgura pariziană este pusă în balanță.
Rafael Nadal, respingere respectuoasă
În fața acestei situații, Rafael Nadal a respins, prin intermediul agentului său, Carlos Costa, oferta de a primi un wild card pentru participarea în challenger-ul BNP Paribas Primrose de la Bordeaux, care dispune de un fond de premiere total de 175.000 de dolari și are loc în perioada 14-20 mai.
„I-am oferit una dintre invitații agentului. El mi-a răspuns foarte politicos că Nadal își continuă pregătirea acasă, la Manacor. A mai spus că încă nu este gata să concureze, dar că se află într-o cursă contratimp ca să fie pregătit pentru Roland Garros”, a spus directorul turneului de la Bordeaux, Jean-Baptiste Perlant, pentru L’Equipe, conform Reuters.
Rafael Nadal nu a mai jucat un meci oficial de la Australian Open din luna ianuarie, când a suferit o accidentare la șold cu o gravitate neașteptată. Spaniolul a fost învins în turul secund de Mackenzie McDonald.
Ulterior, fostul lider mondial în vârstă de 36 de ani a anunțat că nu poate participa la turneele tradiționale care făceau parte din calendarul său. Renunțarea la competițiile care se desfășurau pe zgură, în bucata de sezon care îi era cea mai dragă și care i-a adus numeroase trofee și amintiri de neprețuit, a fost cea mai dureroasă.
Rafael Nadal, absență pe terenul preferat în 2023
Rafael Nadal a decis să se retragă succesiv de la turneele de la Monte Carlo, Barcelona, Madrid și Roma, iar participarea sa la Roland Garros, unde a câștigat de 14 ori, este incertă. În special după ce un videoclip de la un antrenament recent al jucătorului spaniol a devenit viral, în care acesta se oprește brusc din exercițiu, copleșit de durere în zona afectată în ianuarie.
Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem al anului, este programat între 28 mai și 11 iunie.
Sursa: gsp.ro
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsiți pe pagina de Facebook RepublikaNews.