logo
RNTV Live

Municipalitatea ploieşteană va acorda amenzi celor care nu înlătură zăpada din dreptul locuinţelor sau a firmelor.Turţurii trebuie şi ei îndepărtaţi

Mihai Constantinescu

Primăria municipiului Ploiești reamintește ploieștenilor, persoane fizice și juridice, că au obligația de a înlătura zăpada, gheața sau poleiul de pe trotuarele din dreptul locuințelor sau sediilor firmelor, în vederea asigurării deplasării în condiții adecvate. Neefectuarea sau efectuarea necorespunzătoare de către persoanele fizice sau juridice a operațiilor de menținere a curățeniei, înlăturare a zăpezii, gheții sau poleiului, a trotuarelor și rigolelor (inclusiv a grătarelor gurilor pluviale), din dreptul locuințelor sau sediilor constituie contravenție, iar sancțiunile ce pot fi aplicate de Poliția Locală Ploiești sunt cuprinse între 500 și 1500 de lei pentru persoanele fizice și între 1000 și 2500 de lei pentru persoanele juridice. Atenție deosebită trebuie acordată şi îndepărtării ţurţurilor formaţi la nivelul acoperişului imobilului sau oricărei alte construcţii, astfel încât traficul pietonal să se desfăşoare în cele mai sigure condiţii. Acolo unde situaţia se impune, iar gradul de dificultate în îndepărtarea ţurţurilor este unul mărit, cetăţenii sunt rugați să semnaleze aceste cazuri apelând Dispeceratul Primăriei Municipiului Ploieşti, la numărul de telefon 0244/984, respectiv Dispeceratul Poliției Locale Ploieşti la telefon 0244/954.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor