MORALĂ, ECONOMIE ȘI PANDEMIE – de Cristian Felea

Regretatul profesor Vintilă Mihăilescu, care nu de mult timp ne-a părăsit pentru o lume mai bună, vorbea în 2014 despre economia morală, ca despre o “o etică a subzistenței” și “un tip de relații sociale care să împiedice maximizarea profitului individual”. Problema (lipsei de) morală a actualului model economic global este de ani buni subiect de discuție și în aprigă dispută de la precedenta criză încoace.

Ne tot punem întrebarea, de când cu pandemia, dacă va rezista economia mondială la două crize globale în mai puțin de 10 ani? Și dacă trebuie schimbat ceva fundamental, ce anume ar trebui să schimbăm? Ecologismul a identificat un mecanism economic diferit de cel actual, și anume cel al sustenabilității ecologice și dezvoltării durabile, care implică și “creșterea zero”. Este această doctrină politico-economică calea salvatoare pentru omenire?

Profesorul Vintilă Mihăilescu, magistrul care a luminat mințile atâtor generații de studenți ce au absolvit SNSPA, s-a stins, dar mă grăbesc să adaug că, dacă omul s-a stins, candela cu care făcea lumină în mințile din jurul său arde în continuare!

Ca să fie clar la ce anume mă refer, reproduc mai întâi un scurt citat din articolul publicat de profesorul Vintilă Mihailescu în Dilema Veche, numărul 563 de la finele anului 2014, sub titlul “Revolta morală”:

“În științele sociale există un concept care se cheamă <economie morală>. Prefigurată de Chayanov în Rusia anilor 1920, studiată de Thomson la masele britanice din secolul al XVIII-lea și consacrată de James Scott, analizând revoltele din sud-estul Asiei, <economia morală> se referă, inițial, la o așa-numită etică a subzistenței, proprie țărănimii de pretutindeni. Redusă la esențial, aceasta instituie ca normă și valoare împărtășită un tip de relații sociale care să împiedice maximizarea profitului individual. Motivul este simplu: doar așa se poate păstra echilibrul precar al acestor economii de subzistență. (…) Oricine face valuri – un parvenit intern, statul, piața – va provoca deci revolta. Nu sărăcia propriu-zisă, nu o nedreptate sau alta îi mână pe țărani în luptă, ci încălcarea acestui prag moral pe care și l-au construit pentru a se adapta și pe care este <imoral> să-l depășești.”

Cheia, în citatul de mai sus, este recursul la morală ca (la un) standard economic și de comportament social. Pasajul din care am citat a fost introdus de regretatul Vintilă Mihăilescu pentru a obține o paralelă între fenomenologia observată și teoretizată de istoricul Edward P. Thompson și antropologul James C. Scott în economiile de subzistență ale ruralului britanic din a doua jumătate a secolului XIX, respectiv din ruralul sud-estului Asiei în secolul XX și mecanismul care a provocat revolta românilor după episodul tragediei de la “Colectiv”; “mânie socială” pe care am mai văzut-o manifestându-se și în anii 2017, 2018 sau 2019, nu intru în detalii ce sunt bine cunoscute.

E. P. Thomson și J. C. Scott explică, în teoria economiei morale, că au studiat un model bazat pe bunătate, corectitudine și dreptate. Un astfel de model economic este unul stabil în format redus, propriu comunităților strâns unite, unde funcționează (poate funcționa) principiul mutualității și este menit să înlăture tendința de dezvoltare a parazitismului.

Dar unde modelul economic depășește schimburile de mărfuri și servicii dintre indivizii care se cunosc foarte bine pentru că aparțin unei comunități unite și se desfășoară între persoane care-și sunt străine unul altuia, problema corectitudinii, a echității devine din ce în ce mai greu de rezolvat, deci trebuie să intervină alte mecanisme de control.

Și ce are a face? o să întrebați, anticipând că teoretizez recursul la morală ca soluție a viitorului. Departe de mine gândul, este simplist și nefolositor. Totuși, cred că suntem cu toții avizați asupra problemelor de etică ce au răsunat pe întreg mapamondul, în presa de toate limbile și orientările atunci când s-a discutat despre salvarea cu bani publici a băncilor și a unor mari corporații de către guverne, în recenta criza financiară. Problema (lipsei de) morală a modelului economic global este pe masă de ani buni și se dispută aprig de zece ani.

Cu simțul său acut de observație, Vintilă Mihăilescu ne-a arătat că și noi românii resimțim acut inechitatea și imoralitatea modelului economic și a comportamentului social și ne revoltăm, identificând în primul rând în mediul politic principalii responsabili. Acest mecanism al nemulțumirii sociale își are rădăcinile la români în special în:

(i) nedreptatea tranziției din anii ’90 ai secolului trecut, care a desenat o uriașă curbă de sacrificiu pentru ca unii dintre semenii noștri să se îmbogățească peste noapte;

(ii) a doua curbă de sacrificiu, care între anii 2010 – 2011 a pus greul depășirii crizei economice și financiare din România pe umerii bugetarilor, pensionarilor, a micilor antreprenori și a angajaților cu venituri sub media pe economie.

Iată, însă, că zece ani mai târziu suntem încercați din nou. Noi și întreaga lume. Problema este ce ne facem dacă marile economii, SUA și China, vor intra în recesiune? Sau economia Europei? Va rezista economia mondială la două crize mondiale în mai puțin de 10 ani?

Dar economia României, care este oricum total nepregătită acum pentru o criză economică, pentru că am risipit anii de creștere 2016 – 2019 în cheltuieli publice fără folos?

Liderii de astăzi ai marilor puteri au devenit mai nerăbdători și sunt foarte puțin dispuși la negociere. Iar Uniunea Europeană a rămas între timp fără Marea Britanie, putere militară și economică cheie și al treilea mare pilon al economiei europene, după Germania și alături de Franța.

Deci timpurile sunt în schimbare; avem toate semnalele să înțelegem cât se poate de clar acest lucru. Dar ce ne facem cu morala, unde-și are locul revolta? Un timp optimiștii lumii și-au pus speranța în doctrina ecologistă, care presupune o schimbare a fundamentelor economiei globale ce are, în teorie, o mare legătură cu morala, corectitudinea și dreptatea.

Potrivit doctrinei ecologiste, modelul economic actual (că-l numim “capitalism” sau “socialism”, e același lucru) pleacă de la ideea că resursele naturale ale planetei sunt nelimitate și că mecanismul fundamental al dezvoltării este reprezentat de creșterea economică. Ecologismul a identificat un alt mecanism, și anume cel al sustenabilității ecologice și dezvoltării durabile, care implică și “creștere economică zero”.

Mulți dintre noi au auzit de Greta Thunberg, tânăra suedeză de 18 ani care a devenit vocea unui nou val de viitori politicieni care prefigurează o altă abordare a modelului economic și social global; pentru că, trebuie spus, dacă nu va fi global, nu va fi deloc.

Tânăra Thunberg reprezintă viitorul dezirabil. Ea poate fi reprezentantul acelei generații de politicieni care să gândească în paradigma ecologică, capabili să dezvolte modelul unei societăți sustenabile și a economiei de creștere zero. Tehnologia de astăzi ne poate ajuta, dacă liderii de mâine îi înțeleg potențialul și îi încurajează aportul în scopuri înalte.

Nu este aceasta o prefigurare a unui viitor luminos, a unui rai pe pământ? Nu-i așa că poate contribui criza actuală la schimbarea opticii omenirii în materie de economie morală? Răspunsul profesorului Vintilă Mihăilescu, de acolo de unde magistrul ne privește acum, cred că este:

“Poate, sigur că poate, dar noi ne opunem din toate puterile să fie așa! Ceea ce vrem noi, egoismul nostru neîntrecut, ne va duce cu siguranță la confruntare și suferințe. Nu ne va fi bine (de ne va mai fi bine vreodată) înainte să ne fie foarte, foarte rău.”

Trebuie să spun, domnule profesor, că și eu sunt de aceeași părere.