logo
RNTV Live

Monica Macovei: “Vineri vor să desfiinţeze DNA! Interveniţi acum”

monica_macovei
Raluca Eparu

Scandalul OUG care prevede graţierea a ajuns în Parlamentul European. Europarlamentarul Monica Macovei a atras atenţia că sunt peste 2.000 de dosare din care vor scăpa infractori graţie acestei modificări şi că ar trebui ca consiliul europei să intervină pentru anularea acestei ordonanţe înainte de 9 februarie când ea devină aplicabilă. Macovei a avertizat că există zvonuri care susţin că mâine, Guvernul Grindeanu vrea să desfiinţeze DNA, ca nimeni să nu-i mai poată ancheta pe penalii din parlament. A urmat reprezentantul ALDE în PE Norica Nicolai care este de părere că ar trebui ca forul european să facă investigaţii clare a situaţiei din România şi pe urmă să ia o decizie. Mircea Diaconu povesteşte că a fost anchetat timp de doi ani şi după alţi doi ani de zile a fost achitat, dar că perioada asta a fost foarte stresantă pentru el. “În acest moment, votul popular este aruncat la coş prin alte metode decât cele democratice. Lăsaţi România să-şi găsească calea singură, e democraţie în românia când iese lumea în stradă, dar asta trebuie tratată în justiţie”, a spus Diaconu

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor