Moment istoric în Breaza
Primăria și Consiliul Local al orașului Breaza au inaugurat „Monumentul Celor Trei Regi” cu ocazia aniversării a 100 de ani de la nașterea Majestății Sale Regele Mihai I al României. Monumentul se află în zona Bisericii Sfântul Nicolae situată pe strada Republicii. Printre cei prezenți l-a eveniment s-au numărat și vicepreședintele Consiliului Județean Cristian Apostol și subprefectul județului Prahova , Alexandru Vane. Din cauza numărului mare de infectări COVID, organizatorii au decis ca defilarea efectivelor Colegiului Liceal Militar „Dimitrie Cantemir” să nu mai aibă loc.
Monumentul a fost realizat în 1934 de sculptorul Ion Aldea și lăsat să se degradeze de foștii primari ai localității. Bogdan Cristian Novac, primarul orașului Breaza, a ținut să restaureze acest monument dedicat monarhiei din România.
Printre cei care au luat cuvântul s-a numărat și Cristian Apostol, vicepreședintele Consiliului Județean Prahova. Acesta a vorbit despre importanța zilei de 25 octombrie.
Ziua de 25 octombrie a fost declarată și Ziua Armatei Române, după cel de-al Doilea Război Mondial, când soldații au eliberat, la Carei, ultima bucată de pământ românesc ocupată, dorind să facă un dar Regelui, la aniversarea a 24 de ani.
Vezi şi https://republikanews.ro/familii-din-prahova-terorizate…/
Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro