Moarte suspectă în Ariceștii Rahtivani. O tânără însărcinată, găsită fără suflare

sursa foto ziarulincomod.ro
app

Moarte suspectă  în Ariceștii Rahtivani. O tânără însărcinată, găsită fără suflare

O tânără de 28 de ani însărcinată a fost găsită ieri  fără suflare de medicii de la Ambulanță. Imediat a fost anunțată Poliţia.

La fața locului s-a deplasat o echipă de cercetare, ocazie cu care s-a constatat că o tânără în vârstă de 28 de ani, care prezenta urme vizibile de sarcină, a fost declarată decedată de echipajul Serviciului de Ambulanță Prahova.

Trupul neînsuflețit al persoanei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploiești în vederea efectuării necropsiei.

În cauză a fost deschis un dosar penal în care, la acest moment, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

sponsor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here