Din cauza neregulilor găsite, Ministrul Sănătăţii va propune retragerea acreditării spitalelor judeţene din Ploieşti şi Târgu-Jiu

În urma recentului control efectuat la Spitalul Judeţean din Ploieşti, Ministrul Sănătăţii a spus că a găsit mizerie în secțiile vizitate. Mizerie a găsit inclusiv în aripa renovată a spitalului. Iar dezinfecția nu se face corespunzător.

Sorina Pintea a fost nemulțumită și de modul în care li se vorbește pacienților.

Iată de ce, ministrul doreşte să schimbe lucrurile. Aceasta a declarat că va propune Autorităţii Naţionale pentru Management al Calităţii în Sănătate retragerea acreditării Spitalului Judeţan din Ploieşti. Pe aceeşi listă se află şi cel din Târgu Jiu, potrivit Antena 3.

„Este apanajul Agenţiei pentru Managementul Calităţii în Sănătate. Voi face o informare către agenţie vizavi de neregularităţile pe care le-am constat vizitând spitalul, o parte din secţiile spitalului, şi sunt convinsă că vor lua măsurile care se impun referitor la anumiţi indicatori care posibil în momentul evaluării să fie conformi, nu mai sunt.

Ministrul Sănătăţii nu poate să ceară imperativ, poate să propună. Asta am să fac”, a afirmat Sorina Pintea, prezentă la conferinţa „Gravele probleme din sănătate. Cât de bolnav este sistemul”,

Sorina Pintea a explicat că acest lucru înseamnă un nou proces de acreditare pentru cele două spitale.

Vezi şi  https://republikanews.ro/viata-unui-in-invatator-din-ploiesti-depinde-de-bunatatea-semenilor-are-nevoie-urgenta-de-o-noua-interventie-chirurgicala/?fbclid=IwAR2zi9DM3t6PxF7bveLZwf09D8cRDp2_OxHIoDGs-LNlBANwfmUwU_Vitr8

Vezi şi https://republikanews.ro/incepand-de-astazi-alocatiile-copiilor-sunt-mai-mari-cand-ajung-efectiv-si-in-buzunare-si-cat-este-valoarea-lor/?fbclid=IwAR3cdIZfy8HBdrL9ofbEs8Y_gF4Z23Y_ES-Z3UfLVkGAvWinjfIKV-Pq_84

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *