Sursă foto: Digi24

Luni, Tanczos Barna, ministrul Mediului declară că trebuie să schimbăm modul în care consumăm şi ne comportăm zi de zi faţă de natură şi să încercăm să reducem la maximum impactul pe care acţiunile noastre îl au asupra mediului înconjurător. În acest an, Ziua Mondială a Mediului este axată pe soluţiile împotriva poluării cu plastic.

,,Nu putem da timpul înapoi pentru a stopa degradarea ecosistemelor, dar putem fi generaţia care ajută natura să se însănătoşească! Trebuie să schimbăm modul în care consumăm şi ne comportăm zi de zi faţă de natură şi să încercăm să reducem la maximum impactul pe care acţiunile noastre îl au asupra mediului înconjurător”, susține ministrul într-o postare pe Facebook.

El arată că ,,avem obligaţia de a investi în protejarea şi refacerea ecosistemelor, iar şcoala are rolul de a educa, de a pregăti viitori adulţi activi, responsabili cu mediul înconjurător şi implicaţi în acţiuni pentru binele Planetei”.

,,Educaţia pentru mediu este o provocare care presupune solidaritate, empatie şi responsabilitate. Este un ţel pe care merită să ni-l asumăm şi să-l urmărim prin tot ceea ce facem, în casele, birourile, în şcolile şi comunităţile noastre. Vă felicit pe toţi cei care sărbătoriţi Ziua Mondială a Mediului prin acţiuni interesante, dar mai ales pe cei pentru care Ziua Mediului este în fiecare zi! ”, adaugă Tanczos Barna.

Ministrul precizează că în acest an, Ziua Mondială a Mediului este axată pe soluţiile împotriva poluării cu plastic.

,,Pentru a afla sfaturi utile despre cum puteţi contribui fiecare la reducerea poluării cu plastic, vă îndemn să urmăriţi campania naţională Reciclăm în România”, încheie ministrul. 

Sursă: Mediafax

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

viewscnt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *