Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a participat luni la deschiderea seminarului privind Uniunea Europeană și politica de extindere, organizat de European Council for Foreign Relations și GlobalFocus Center. În cadrul evenimentului, ministrul a reiterat sprijinul României pentru adoptarea deciziilor necesare deschiderii negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova până la finalul acestui an.

Odobescu a subliniat că procesul de extindere reprezintă o investiție geostrategică pentru menținerea și dezvoltarea păcii, stabilității și prosperității în Europa, bazată pe valorile democratice comune. Ministrul a pledat pentru continuarea accelerată a procesului de extindere, susținută de meritele proprii ale candidaților, și a evidențiat importanța pregătirii interne a Uniunii pentru primirea noilor membri.

În plus, Luminița Odobescu a reiterat sprijinul pentru avansarea parcursului european al Balcanilor de Vest, cu menționarea necesității asumării opțiunii pro-europene de către acești parteneri. A subliniat, de asemenea, amenințările asimetrice la adresa regiunii, în special ca rezultat al agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, și a evidențiat importanța promovării și aplicării valorilor europene în acest context.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *