Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a anunțat că 27 de candidați au fost admiși pentru a participa la interviurile de selecție privind ocuparea funcțiilor de inspector-șef temporar în cadrul celor cinci Gărzi Forestiere teritoriale: Brașov, București, Focșani, Oradea și Timișoara
Pentru aceste posturi au fost depuse 31 de dosare, iar după verificarea documentației, 27 de persoane au fost declarate eligibile. Două dintre ele au ales să candideze pentru câte două funcții. Interviurile se desfășoară în perioada 9–10 septembrie și sunt transmise public pentru a garanta transparența procesului.
În spiritul transparenței, toate interviurile sunt înregistrate și publicate pe canalul oficial de YouTube al Ministerului Mediului, pentru ca oricine să poată urmări procesul de selecție.
„Căutăm oameni integri, care să aducă eficiență în instituțiile publice și să se asigure că infracțiunile de mediu din pădurile României nu rămân nesancționate. Este un moment esențial, pentru că aceste funcții cer nu doar experiență profesională și integritate, ci și curajul de a acționa ferm împotriva infracțiunilor de mediu. Am promis un proces transparent și exact asta facem: interviuri publice, deschise tuturor celor care vor să vadă cum sunt desemnați viitorii inspectori șefi” a precizat ministra Diana Buzoianu.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.