Ministerul Educației lansează proiectul MIAF pentru reducerea analfabetismului funcțional în școli

Constantin Corina
3 Min Read
Sursa foto:Ministerul Educației - România

Ministerul Educației și Cercetării a semnat recent contractul de finanțare pentru proiectul „Mecanism de intervenție pentru alfabetizare funcțională în învățământul preuniversitar (MIAF)”, finanțat din fonduri europene nerambursabile prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027

Obiectivul proiectului MIAF este reducerea analfabetismului funcțional și sprijinirea elevilor din clasele primare și gimnaziale să aplice cunoștințele dobândite la școală în viața de zi cu zi, în domenii precum lectură, matematică, științe, educație civică și digitală. În acest sens, Ministerul Educației va implementa intervenții integrate, care includ:

  • peste 15.000 de elevi din 176 de școli din țară;
  • peste 37.500 de profesori și directori care vor fi sprijiniți să-și dezvolte competențele pentru a lucra mai eficient cu elevii.

„O problemă esențială a sistemului nostru de educație este legată de nivelul ridicat de analfabetism funcțional, care devine un risc de securitate națională, vulnerabilizându-ne, ca țară, la manipulare (prin narațiuni conspiraționiste) și la subdezvoltare – ca societate bazată pe cunoaștere. Acest proiect completează și permite «pilotări experimentale» pentru demersurile instituționale recent introduse și anume programele remediale la nivelul învățământului primar (prin 2 ore/săptămână) și la nivel gimnazial/liceal (din timpul per disciplină la dispoziția cadrului didactic), programe remediale focalizate pe: (1) consolidarea-fixarea competențelor; (2) dezvoltarea competențelor-țintă, nedezvoltate în demersul standard; (3) utilizarea competențelor în viața cotidiană și (4) dezvoltarea competențelor pentru performanță.” a subliniat Prof. univ. dr. psih. Daniel David, potrivit comunicatului emise de Ministerul Educatiei.

Durata de implementare a proiectului este de 48 de luni, începând cu 01.10.2025, iar implementarea se va realiza în parteneriat cu Institutul de Științe ale Educației (IȘE), CCD Alba, CCD Argeș, CCD Dolj, CCD Ilfov, CCD Suceava, ISJ Alba, ISJ Argeș, ISJ Dolj, ISJ Ilfov și ISJ Suceava.

Proiectul MIAF este strategic pentru sistemul educațional preuniversitar și urmărește sprijinirea alfabetizării funcționale a elevilor din învățământul primar și gimnazial (ISCED 1–2) în domeniile lectură, matematică, științe, educație civică și educație digitală. În acest scop, proiectul va implementa intervenții integrate, care includ:

  • elaborarea unui cadru de evaluare a nivelului de alfabetizare funcțională (standarde, seturi de itemi și teste de evaluare);
  • dezvoltarea competențelor cadrelor didactice;
  • implementarea unui mecanism pilot pentru alfabetizarea funcțională a elevilor, cu perspectiva extinderii la nivel național.

Prin acest demers, Ministerul Educației confirmă angajamentul său pentru reformarea educației preuniversitare și sprijinirea elevilor și cadrelor didactice.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article