Ministerul Culturii clarifică instrucțiunile privind evidența timpului de muncă în instituțiile de spectacole și concerte

Constantin Corina
2 Min Read
Sursa foto: Ministerul Culturii

Ministerul Culturii a organizat o dezbatere online cu specialiștii care au contribuit la elaborarea „Instrucțiunilor privind organizarea unitară și evidența timpului de muncă pentru funcțiile de execuție din instituțiile publice de spectacole și concerte”

Documentul a fost realizat ca urmare a unei recomandări formulate de Curtea de Conturi a României.

La discuții au participat manageri ai instituțiilor de spectacole aflate atât în subordinea Ministerului Culturii, cât și în subordinea autorităților locale, precum și membrii echipei tehnice care au lucrat la redactarea instrucțiunilor în perioada 10 septembrie – 30 octombrie 2025. Scopul întâlnirii a fost analizarea reacțiilor primite din partea beneficiarilor și clarificarea unor aspecte tehnice care au generat interpretări diferite în spațiul public.

Sursa foto:Ministerul Culturii

Clarificările Ministerului Culturii

Reprezentanții ministerului și echipa tehnică au subliniat următoarele:

  • Instrucțiunile reprezintă modele și propuneri, concepute ca un îndrumar pentru instituțiile de spectacole.
  • Planificarea activităților artistice rămâne responsabilitatea managementului fiecărei instituții.
  • Documentul are caracter obligatoriu doar pentru instituțiile aflate în subordinea Ministerului Culturii, fiind opțional pentru celelalte instituții de spectacole.
  • Setul de instrumente transmis spre implementare este structurat pe patru componente complementare:
    • Structurarea unitară a activităților și corelarea lor cu atribuțiile și evaluarea performanțelor (Anexa 1).
    • Raportul individual de activitate, care reflectă responsabilitatea fiecărui angajat (Anexa 2).
    • Programul săptămânal de lucru, asumat la nivelul instituției (Anexa 3).
    • Foaia colectivă de prezență standardizată, pentru o evidență clară și verificabilă (Anexa 4).

Ministerul Culturii a precizat că managerii pot solicita sprijin metodologic din partea grupului de lucru pentru aplicarea corectă a instrucțiunilor în etapa de implementare.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article