Micul Trianon de la Floresti.

Palatul care nu și-a pierdut în totalitate frumuseţea de odinioară, chiar fiind în ruină.

Micul Trianon de la Floreşti!

Numit astfel pentru că se inspiră din arhitectura palatului Micul Trianon de la Versailles, Franţa.

Micul Trianon de la Floreşti, poate cea mai frumoasă şi  mai cunoscută ruină din Prahova.

Una cu o poveste pe cât de tristă, pe atât de interesantă.

O poveste încărcată de istorie, fast şi bogăţie.

În 1907, Grigore Cantacu­zi­no, „Nababul”, a dat ordin pentru începerea unei construcţii care avea să fie o copie fidelă a Trianonului de la Versailles.

Și asta pentru a-l face cadou fiicei sale, Alice Can­ta­cuzino.

Acesta a devenit Micul Trianon de la Floreşti, finalizat în 1914.

Palatul a fost construit după proiectul arhitectului român Ion D. Berindey.

Stilul palatului este eclectic, o bijuterie cu elemente rococo şi neoclasice.

Este realizat din cărămidă, însă pereţii sunt finisaţi la exterior cu material considerat la acea vreme ca fiind la fel de preţios ca marmura: calcarul alb de Albeşti.

De altfel, piatra albă îi conferă un aer de neegalat, inconfundabil şi elegant chiar şi peste vremuri, de altfel triste pe care le-a traversat palatul de la Floreşti.

Pentru construcţie a fost folosit şi betonul armat, şina de cale ferată şi granitul, utilizate în premieră de Anghel Saligny la podul de la Cernavodă.

Zidurile exterioare au peste un metru grosime.

Fundaţia palatului şi întregul demisol sunt realizate din piatră brută, ceea ce explică păstrarea aproape intactă a primului nivel.

În mod tragic palatul nu a mai putut să-l bucure prea mult pe Nabab, mort pe neaşteptate în 1913, de pneumonie.

Ca o coincidenţă, a devenit sanatoriu TBC în timpul comunismului, nu înainte de a fi prădat de tot ceea ce s-a putut smulge, apuca şi transporta.

Mihail Cantacuzino, fiul care a moştenit palatul, l-a abandonat, în ciuda risipei de bani realizată de Nabab şi a frumuseţii delicate a palatului.

Cutremurul din 1940 a afectat serios construcţia.

Nemţii au luat tabla de aramă de pe acoperiş şi sobele de teracotă, iar ruşii au furat tot ce a rămas de valoare.

La rândul lor, sătenii din Floreşti au demontat şi demolat tot ce putea fi refolosit ca material de construcţie.

Naţionalizarea din 1948 a deposedat familia de întreaga proprietate, care a fost preluată de stat.

Pe cele aproape 150 de hectare a fost înfiinţată o unitate de dresaj canin, iar în anexele clădirii a fost înfiinţat un sanatoriu TBC care funcţionează şi în prezent.

Cutremurul din 1977 a amplificat dezastrul, provocând dărâmarea coşurilor şi a zidurilor interioare.

Pentru restaurare, palatul, aflat pe lista monumentelor istorice, ar avea nevoie de aproximativ 20 de milioane de euro.

Noul proprietar a promis să-l pună pe picioare şi să-i dea o destinaţie funcţională, păstrând exteriorul intact.

De altfel, doar zidurile au rămas în picioare din impresionanta construcţie.

Sursa: adevaru.ro, realitatea.net