METEO: Cum va fi vremea până la sfârșitul lunii

Cum va fi vremea până la sfârșitul lunii

Ploile vor continua în aproape toată ţara în următoarele două săptămâni, anunță meteorologii. Temperaturile se vor încadra însă în limitele normale pentru luna iulie.

În Muntenia, intervalul va debuta cu valori termice diurne în jurul a 30 de grade, însă, în zilele de 18 şi 19 iulie, acestea vor scădea uşor, până la o medie regională de 28 de grade. După acest interval vremea se va încălzi din nou, devenind călduroasă în cea mai mare parte a regiunii, cu temperaturi maxime, în medie, de 31 – 32 de grade.

În a doua săptămână de prognoză vor mai fi mici variaţii, dar în general media regională a temperaturilor maxime va fi de 30 de grade. Temperaturile minime vor fi în jur de 15 – 16 grade în primele două zile, apoi media acestora va ajunge la 18 – 19 grade.

Probabilitatea de apariţie a averselor pe arii mai extinse va fi mai mare în zilele de 18 şi 19 iulie şi după data de 23 iulie.

La munte, vremea se va încălzi treptat în primele două zile, până la valori medii ale temperaturii maxime de 18 grade şi minime de 10 grade. Maximele termice vor marca o scădere uşoară în jurul datei de 19 iulie, spre valori de 16 grade, apoi vor creşte treptat până la 20 de grade, în timp ce minimele vor continua să crească uşor, până la media de 12 grade.

Vor fi ploi, mai ales averse în fiecare zi, iar cantităţile cele mai mari de apă se estimează că vor cădea în intervalul 18 – 20 iulie.

În Dobrogea, valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale în cea mai mare parte a intervalului. În 17 iulie, temperatura va creşte până la o medie a valorilor maxime de 30 de grade, apoi în următoarele trei zile va scădea, până spre 27 de grade.

Ulterior, vremea se va încălzi din nou, astfel, până spre finalul intervalului, cu mici variaţii, media regională a temperaturilor maxime va fi de 29 de grade. Evoluţia temperaturilor minime va fi de creştere uşoară şi treptată, de la o medie a acestora de 18 – 19 grade în primele două zile până spre valori în jur de 21 de grade în a doua săptămână de prognoză.

Probabilitatea de apariţie a averselor va fi mai ridicată în zilele de 18, 19 şi 20 iulie şi după data de 23 iulie.

CITEȘTE AICI prognoza meteo pentru toate regiunile țării. 

sponsor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here