logo
RNTV Live

Mesajul premierului Ciucă pentru elevi: Facem un apel la cadrele didactice să suspende protestele

elevi
Tudor Teodora

Premierul Nicolae Ciucă le-a cerut vineri profesorilor să suspende greva, chiar dacă guvernul nu a îndeplinit nici una dintre cererile majore ale profesorilor.

Într-un mesaj adresat Consiliului Național al Elevilor, Ciucă se arată îngrijorat de impactul grevei asupra examenelor naționale și susține că educația e prioritatea nr. 1 pentru guvern, dar nu anunță nici o creștere de salarii pentru profesori.

Mesajul integral al lui Ciucă:

Coaliția legislativă și guvernamentală, Guvernul României și toate instituțiile cu atribuții în domeniul salarizării și al educației înțeleg importanța procesului educațional, pentru susținerea și finanțarea căruia continuăm să mărim resursele financiare necesare.

Ca Prim-ministru, așa cum am avut ocazia să vă transmit în cadrul întâlnirii cu reprezentanții părinților și elevilor, am angajat încă de la preluarea mandatului dialogul cu liderii sindicali din educație, cu ajutorul cărora am reușit, în ultimul an și jumătate, să facem progrese importante atât în majorarea veniturilor dascălilor, precum și în creșterea finanțărilor necesare Educației.

Cele 8 miliarde de lei adăugați la bugetele sistemului de învățământ și cele 3,6 miliarde de euro – fonduri din PNRR pentru modernizarea și reconstruirea infrastructurii școlare generează deja schimbări semnificative în bine. Am deplină încredere că toate aceste investiții se vor regăsi în creșterea calității actului de învățământ.

Momentul ales de liderii sindicatelor din învățământ și declanșarea grevei ne determină, la nivelul Executivului și al coaliției legislative și guvernamentale, să împărtășim preocupările voastre, ale elevilor, dar și ale părinților, privind acest blocaj. Cei mai afectați sunt, în acest moment, elevii din clasa a VIII-a și cei care se pregătesc pentru Bacalaureat, al căror viitor depinde și de un calendar predictibil al examenelor planificate în următoarea perioadă.

Educația este un pilon de bază al funcționării unei societăți și este prioritatea numărul 1 a programului de guvernare. Apreciez și, totodată, mă bucură susținerea voastră față de cadrele didactice care vă formează la clasă. Acest lucru îmi confirmă, încă o dată, că dascălii din România se bucură de respectul vostru.

La rândul nostru, la nivelul Guvernului României, dorim să întărim respectul și aprecierea față de munca pe care o depune, zilnic, fiecare cadru didactic din țară. De aceea, așa cum am mai menționat, atât eu, în numele Guvernului pe care îl conduc, cât și colegii mei din aparatul executiv, dar și cei din Coaliție, ne vom asigura că munca unui cadru didactic va fi apreciată din toate punctele de vedere, inclusiv financiar.

Știu că educația unui copil este de neprețuit și împreună vom face tot posibilul ca fiecare cadru didactic din țară să simtă că dedicarea de la clasă este respectată.

În ceea ce privește îngrijorarea privind susținerea examenelor de către elevii din anii terminali, înțelegem impactul unor eventuale întârzieri și facem tot posibilul ca ele să nu aibă loc.

Orice revendicare nu poate și nu trebuie să aibă ca efect blocarea parcursului școlar al elevilor și aceasta este prioritatea pe care fiecare dintre noi trebuie să o înțeleagă și la a cărei rezolvare nu se poate ajunge decât prin dialog, rațiune și consecvență în decizii.

De asemenea, facem un apel la cadrele didactice să suspende acțiunile de protest, pentru a derula activitățile esențiale de final de an școlar. Sunt convins că nici domniile lor nu își doresc să vadă că munca lor rămâne fără finalitate și elevii pe care i-au îndrumat atâția ani vor avea parcursul educațional blocat.

Viitorul elevilor este, acum, în mâinile fiecăruia dintre noi, cei care prin dialog suntem datori să depășim de îndată acest moment și să oferim copiilor accesul neîngrădit la educație.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor