Medicii din Buzău, semnal de alarmă! Gărzile devin imposibile, presiunea familiilor pacienților le afectează deciziile

Dudau Andreea Valentina
4 Min Read
?

Sindicatul Medicilor „Solidaritatea Sanitară” Buzău reclamă presiunea asupra personalului medical după moartea unui tânăr!

Sindicatul Medicilor „Solidaritatea Sanitară” din Buzău a transmis, marți, o scrisoare deschisă în contextul criticilor aduse Spitalului Județean de Urgență Buzău după decesul unui tânăr de 25 de ani, victimă a unui accident rutier, și a protestului organizat în fața unității. Sindicatul atrage atenția asupra presiunii „nejustificate și nerealiste” asupra personalului medical.

Președintele sindicatului, dr. Victor Ioniță, medic cu 42 de ani de activitate în spital, avertizează că, fără implicarea autorităților locale, județene și centrale pentru asigurarea necesarului de medici și a condițiilor de muncă sigure, mulți medici riscă să nu mai facă față gărzilor, să își pună la îndoială propriile decizii în gestionarea cazurilor complexe și să fie afectați de presiunea nejustificată a aparținătorilor.

Dezvoltarea spitalului și complexitatea cazurilor
Dr. Ioniță subliniază că, de-a lungul decadelor, Spitalul Județean Buzău s-a dezvoltat semnificativ: de la camere de gardă cu resurse limitate la o unitate modernă, cu multiple linii de gardă, aparatură de ultimă generație și intervenții complexe care anterior necesitau transferul pacienților la București.

În prezent, la Buzău se efectuează investigații RMN, proceduri de cardiologie intervențională, neurochirurgie, intervenții laparoscopice și alte operații complexe.

Secția de Terapie Intensivă dispune acum de 40 de paturi monitorizate și 30 de ventilatoare mecanice, iar spitalul face parte din Programul Național de Transplant de cinci ani. Dr. Ioniță atrage atenția că personalul medical lucrează cu pacienți din ce în ce mai grav bolnavi, vârstnici, cu multiple afecțiuni, iar pierderea unui pacient are un impact emoțional major.

Deficitul de personal și presiunea gărzilor
Sindicatul semnalează că blocarea angajărilor și suprasolicitarea medicilor – care fac lunar mai multe gărzi, petrecând până la două luni pe an în spital, departe de familie – afectează activitatea medicală.

De asemenea, Unitatea de Primiri Urgențe este supraaglomerată, doar aproximativ 10% dintre prezentările zilnice reprezentând urgențe reale, ceea ce amplifică tensiunile între personal, pacienți și aparținători.

Dr. Ioniță avertizează că, fără măsuri urgente din partea autorităților, sistemul riscă să nu mai facă față și întreabă retoric: „Faceți un exercițiu de imaginație: închipuiți-vă cum ar fi să veniți la spital și acesta să fie închis? Puteți?”

Cazul tânărului de 25 de ani
Gabriel, un tânăr care a suferit o fractură de femur în urma unui accident rutier, a decedat la Spitalul Județean Buzău cu o zi înainte de operație. Familia îl acuză pe personalul medical de neglijență și lipsă de empatie.

Iubita sa a relatat că starea inițială părea stabilă și că planul includea o intervenție chirurgicală și recuperare, dar starea tânărului s-a deteriorat brusc în dimineața operației.

Punctul de vedere al Colegiului Medicilor
Colegiul Medicilor din România a transmis un punct de vedere profesional privind fractura de diafiză femurală, subliniind riscurile complicațiilor grave, inclusiv embolia lipidică (incidență de 4–10%, care poate crește la 26% dacă operația se amână peste o săptămână) și complicațiile trombembolice, chiar și cu terapie profilactică antitrombotică.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro

Share This Article