logo
RNTV Live

Maristar Com, constructorul român care a reabilitat podul de la Cernavodă, implicat și în imobiliare, lansează cea mai mare investiție a sa

maristar
Daniel

Maristar Com, constructorul român care a reabilitat podul de la Cernavodă, implicat și în imobiliare, lansează cea mai mare investiție a sa

Compania de construcții Maristar Com, care reabilitează podul de la Cernavodă, controlată de omul de afaceri Cristian Stancu, pregătește un nou proiect rezidențial major,=. Acesa se va realiza pe un teren de aproape 6,5 hectare. A fost achiziționat recent în municipiul Ploiești, județul Prahova. Aici, compania mai are și alte dezvoltări imobiliare. Proiectul MRS Residence GRADINILE va fi amplasat în nordul Ploieștiului, aproape de o altă dezvoltare rezidențială a companiei, MRS Residence SMART. Noul ansamblu rezidențial are o valoare totală de 120 de milioane de euro.

Maristar Com lansează cea mai mare investiție a sa

Noul cartier va fi construit pe un teren în suprafață de 64.800 metri pătrați. Va fi deservit inclusiv de o rețea subterană de străzi. Mai mult, majoritatea locurilor de parcare vor fi subterane. Având o suprafață de peste 42.000 de mp, va fi una dintre cele mai mari parcări subterane de tip rezidențial din țară. ”Am ales să facem una dintre cele mai mari parcări subterane din țară, pentru că vrem să creștem procentul de spații verzi din Ploiești.

Ne uităm către bunele practici din țările nordice. Încercăm să aducem în România tot mai mult conceptul de wellbeing în dezvoltări rezidențiale. Construcția de parcări subterane implică costuri ridicate, dar vrem să setăm un nou standard. Soluția folosită va transforma perimetrul de la suprafață al cartierului într-o uriașă grădină botanică. Acesta va fi populată cu specii diversificate de copaci și plante.

Locuri de parcare  subterane

Astfel, aproximativ 50.000 de mp, adică 85% din suprafața terenului aferent proiectului, sunt destinați construcției blocurilor, aleilor pietonale și spațiilor verzi. Pentru că cele mai multe locuri de parcare sunt subterane, la suprafață vor fi în special alei pietonale, parcuri, grădini, terenuri de sport, locuri de joacă și spații de relaxare”, au declarat reprezentanții Maristar Com.

Compania este în curs de obținere a autorizațiilor.

Maristar Com a derulat peste 100 de proiecte civile, industriale și de infrastructură. Are peste 140 de angajați și o flotă cu peste 100 de utilaje și instalații. Până acum, a livrat peste 800 de unități locative în proiecte localizate în Otopeni, Băneasa, Sisești și Ploiești, la care se adaugă și spații comerciale

Cel mai mare ansamblu rezidențial este Maristar Residence Smart din Ploiești

Cel mai mare ansamblu rezidențial este Maristar Residence Smart din Ploiești. Are 366 de apartamente dispuse în 7 blocuri. A fost finalizat anul trecut. În Ploiești, compania mai dezvoltă ansamblul Maristar Residence Village, unde pe un teren de 4 hectare s-au edificat 7 blocuri și duplexuri cu un total de 316 apartamente. Proiectul va fi complet finalizat la sfârșitul anului 2023. De asemenea, tot anul trecut, compania a început lângă Ploiești și construcția MRS Residence Country. Este un cartier de vile single și duplex, evaluat la 35 de milioane de euro. Va fi realizat etapizat pe parcursul a 3 ani si integrat cu Ramatuelle, resortul de evenimente construit cu 15 milioane de euro.

Maristar Com a raportat în 2021 cele mai bune rezultate din istoria de 14 ani a companiei. Adică o cifră de afaceri de 175,3 de milioane de lei, în creștere cu circa 23% comparativ cu rezultatele din 2020, și un profit net de 25,2 milioane de lei, cu 25% mai mare.

Extinderea companiei s-a realizat începând cu 2013

Extinderea companiei s-a realizat începând cu 2013-2015. A început cu construcția de proiecte industriale de anvergură pentru clienți precum CTP sau Cefin. Acum, cele mai importante proiecte de infrastructură în care este implicată compania Maristar au o valoare de peste 130 de milioane de lei. Maristar a câștigat două licitații mari. Este vorba despre: reabilitarea podului rutier de la Cernavodă, un  contract în valoare de 66,8 milioane de lei fără TVA, și reabilitatea podului rutier Borcea, un contract în valoare de 67,7 milioane de lei fără TVA.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor