Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți, în debutul ședinței de Guvern, că solicită ministrului justiției să analizeze contractul cu muzeul olandez de unde au fost furate artefactele dacice și să inițieze cereri de daune „fără precedent”, subliniind că „statul olandez are toată răspunderea acestei situații”.
Premierul a transmis un mesaj ferm autorităților olandeze, cerând ca ancheta să ducă la prinderea hoților și recuperarea comorilor dacice, oferind și sprijin cu investigatori români. Marcel Ciolacu a precizat că ia în calcul și varianta de a oferi o recompensă substanțială pentru recuperarea obiectelor, în funcție de cooperarea cu autoritățile din Țările de Jos.
De asemenea, Ciolacu i-a cerut ministrului culturii să ia măsuri dure, inclusiv demiteri, dacă se constată neglijențe în gestionarea contractului care a permis scoaterea din țară a pieselor de tezaur.
„Sunt revoltat că obiecte inestimabile din tezaurul României au fost furate dintr-un muzeu din Olanda unde nu existau agenți de pază! Dacă asta s-ar fi întâmplat în România, eram cu toții făcuți praf”, a afirmat premierul, criticând lipsa măsurilor de securitate din muzeul olandez.
Totodată, premierul a anunțat că va primi un raport al Corpului de Control al Prim-ministrului cu privire la avizele acordate anul trecut pentru exportul pieselor de patrimoniu, pe care îl va înainta procurorilor, astfel încât cei responsabili să răspundă. Ciolacu a solicitat și un set de măsuri pentru protejarea viitoare a bunurilor culturale naționale, precizând că „obiecte atât de valoroase nu pot fi scoase din țară oricând vrea un muzeu sau un ministru”.
Premierul a încheiat reafirmând că România va analiza și posibilitatea de a colabora cu firme internaționale specializate în recuperarea obiectelor de artă furate.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.