logo
RNTV Live

Mânăstirea Ghighiu din Bărcăneşti deţine o impresionantă colecţie muzeală

colectie-muzeala
Mihai Constantinescu

Toţi prahovenii cunosc comuna Bărcăneşti datorită locului simbol din satul Ghighiu. Este vorba despre Mânăstirea Ghighiu unde credincioşii vin în număr foarte mare în zile de sărbătoare.

Puţini ştiu, însă, că mănăstirea deţine piese de artă decorativă şi artă religioasă din secolele XVIII-XX (lucrări realizate de Pârvu Mutu, Gheorghe Tăttărescu) şi carte veche românească din secolele XVIII-XIX.

Colecţia de artă religioasă a fost înfiinţată de maica Lavrentia Zainea.

Pictura în ulei este opera lui Gheorghe Tăttărescu, având influenţa şcolii italiene, o fost restaurată în perioada octombrie 1989 – mai 1990.

De asemenea, lcaşul sfânt găzduieşte icoana unicat Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului cu Pruncul în braţe. Acesta datează din secolul al XVI-lea. A fost dăruită mănăstirii de episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis, din Siria, în data de 25 februarie 1958, conform manastireaghighiu.ro. Conform unei străvechi tradiţii athonite, la icoană sunt aşezate numeroase lănţişoare aurite în semn de profundă preţuire şi recunoştinţă pentru minunile săvârşite prin mila şi rugăciunile Sfintei Fecioare, conform crestinortodox.ro.

sursă foto ghidulmuzeelor.cimec.ro

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor