În inima Munților Ursoaia, ascunsă între păduri dese și izvoare reci, Mănăstirea Crasna a devenit în aceste zile de Rusalii un refugiu spiritual pentru sute de credincioși veniți din toate colțurile țării.
Liniștea locului, tradiția vieții monahale și slujbele cu o profundă încărcătură duhovnicească au transformat așezământul într-unul dintre cele mai căutate locuri de pelerinaj din județul Prahova.
Biserica cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” datează din secolul al XIX-lea, dar istoria schitului coboară până în 1745. Zidită din piatră și cărămidă, pictată în frescă și împodobită cu o catapeteasmă de lemn aurit, biserica principală atrage atât prin frumusețea arhitecturală, cât și prin liniștea ei interioară.
În acest weekend mănăstirea a găzduit slujbe de priveghere și Sfânta Liturghie în aer liber, la altarul de vară
O mănăstire cu istorie zbuciumată
Mănăstirea Crasna a fost închisă în perioada comunistă, în 1958, și a fost reînființată abia în 1967, la inițiativa Patriarhului Justinian Marina. De atunci, a renăscut încet, dar temeinic: a fost construită o biserică nouă (1998), un paraclis închinat Sfinților Români (2007), chilii, bibliotecă și spații de cazare pentru pelerini. În anul 2001, schitul a fost ridicat la rang de mănăstire.
Biblioteca așezământului cuprinde peste 5.000 de volume, iar icoanele și manuscrisele vechi din secolele XVIII și XIX atrag nu doar pelerini, ci și cercetători și pasionați de artă sacră.
Acces greu, dar binecuvântat
Drumul spre mănăstire nu e ușor. Se urcă 3 kilometri pe un drum forestier, iar ultimii pași se fac pe jos, prin pădure. Dar tocmai acest efort adaugă pelerinajului o dimensiune de curățire și reculegere.
Pentru mulți, Rusaliile petrecute la Crasna nu sunt doar o tradiție religioasă, ci o reală renaștere interioară. O reîntoarcere la esențial, într-o Românie profundă, discretă, dar vie.
