Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, efectuează luni şi marţi o vizită de lucru la Paris, la invitaţia preşedintelui Emmanuel Macron, anunţă presa de la Chişinău.

În cadrul acestei vizite, Maia Sandu va avea o întrevedere oficială cu Emmanuel Macron, unde vor discuta despre cooperarea bilaterală, sprijinul Franței pentru parcursul european al Republicii Moldova și securitatea pe continentul european.

De asemenea, președinta Republicii Moldova va avea întâlniri cu reprezentanți ai Adunării Naționale și ai Senatului Franței, precum și cu oficiali ai Agenției Franceze pentru Dezvoltare și UNESCO. Aceste întrevederi vizează consolidarea relațiilor dintre cele două state în domenii precum economia, educația și cultura.

Un alt punct important al vizitei Maiei Sandu la Paris este participarea la un forum de afaceri moldo-francez, organizat cu scopul de a stimula parteneriatele dintre companiile din cele două țări și de a atrage noi investiții în Republica Moldova.

Emmanuel Macron, care a vizitat Chișinăul, a avut mereu o relație apropiată cu Maia Sandu și a menționat în mai multe rânduri Moldova în discursurile sale de politică externă, subliniind provocările pe care le are țara în fața tentativelor Rusiei de a interveni în alegeri și de a destabiliza regiunea.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

preload imagepreload image