Măi copile, nu mai țipa! Se uită toată lumea la noi! Sfaturi de la Loredana Mocescu, consilier parental
Loredana Mocescu
Îți sună cunoscute aceste fraze?
Ce îți mai răsună în cap atunci când copilul tău urlă de te știe tot blocul, ba nu…tot cartierul? “Of, mai taci odată, are dreptate mătușa X ca ești prea răsfățat/ă. Gata cu prosteala…și lista poate continua!”
Si uite așa, dintr-o dată simți că” te duci cu capul”, începi să țipi, el face o criză și mai puternică, posibil să îi dai și o palmă…situația escaladează în câteva secunde și tot zen-ul tău dispare brusc, se evaporă. Apoi îți bate la ușă vinovăția: “nu sunt o mamă bună, fac exact ca mama/bunica, etc, dar parcă merita, chiar nu am vrut să îl lovesc. Data viitoare voi fi mai calmă…”.
Monologul acesta de învinovățire nu te ajută la nimic, părinte drag. Învinovățirea blochează învățarea, așa că vei mai repeta episodul. Acceptă-te așa cum ai fost în acel moment.
Da, e normal să folosești toate acele fraze pe care le-ai auzit în copilăria ta.
Ce poți face pentru a gestiona această anxietate?
Programul pe care eu îl predau părinților, Cercul Siguranței, numește această trăire a parintelui muzică înfricoșătoare. Această frază vine în ajutorul părinților explicându-le că este normal să audă această muzică și că îi va ajuta mult să îi spună pe nume atunci când apare :”ah, iar e muzica mea înfricoșătoare! “. Această simplă conștientizare ne ajută să nu mai acționăm așa brut și brusc. Ne dă răgazul să tragem aer în piept și să devenim din nou acei părinți mari, puternici și înțelepți de care are nevoie copilul în momentele acestea tensionate.
Concret? Cum să procedezi?
1. ceea ce aud este doar muzica mea înfricoșătoare
2. respiră conștient, scutură-ți mâinile ca și cum te-ai elibera de aceste emoții.
Copilul nu este decât prelungirea noastră. Crizele lor vin din agitația noastră. Ei descărcă empatic stările noastre.
Doar tu, cu voința și puterea ta de adult, de om mare, poți opri aceste crize. El are nevoie de tine, de puterea și blândețea ta. Inspiră puternic aer pe nas în 4 timpi, numărând, expiră pe gură în 6 timpi, numărând cu voce tare. Fa și cu el exercițiul, dar și singură, la baie, undeva…Stabiliți împreună : acum amândoi suntem balauri/dragoni, inspirăm aer, adică putere și expirăm furie, adică flăcări.
3. întreabă-te: se simte copilul meu bine sau nu? Oare vrea să-mi transmită ceva prin comportamentul lui?
4. ajută-l să își organizeze emoțiile
Copiii au nevoie de noi să le organizam emoțiile. Partea mai puțin bună este că nouă nu ne-a organizat nimeni emoțiile când eram mici, așa că, iată cum de fapt nu avem un copil în plină criză, ci doi odată, mama “reușind” să coboare fix în emoția specifică vârstei copilului.
Organizarea emoțiilor= îi spun copilului după ce reușesc să mă liniștesc puțin (chiar dacă pare că nu înțelege): “uite, mami a fost furioasă, a țipat. Si tu când ești furios, țipi, toată lumea țipă când e nervoasă. Mami a țipat la tine, dar nu sunt supărată pe tine, este doar emoția mea. Hai sa învățăm împreună cum sa ne liniștim și faceți exercițiul de mai sus, cu respirația.”
Conectarea la copilul nostru, atenția la nevoile, la temerile lui, la ceea ce îi provoacă neliniste, disconfort este cheia către o relație de atașament solid.
Dacă vom reuși să îi înconjurăm cu multă dragoste, în timp, locul accesului de furie poate fi luat ușor de momentele de bucurie împreună.
Împreună veți reuși să vă liniștiți, veți lucra în echipă și această acțiune are beneficii pe termen lung, inclusiv în anii dificili ai adolescenței.
Acum este momentul să construiți fundația pentru o relație solidă pe care nimic nu o va dărâma.
Copiii liniștiți au alături părinți înțelepți, mari și puternici la nivel emoțional!
