Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat convocarea adunărilor generale ale judecătorilor și procurorilor pentru luni, 30 iunie, ora 13:00, ca reacție la măsurile propuse prin programul de guvernare, care, în opinia instituției, ar afecta grav stabilitatea și funcționarea sistemului judiciar.

Potrivit CSM, pe ordinea de zi figurează un singur punct: o solicitare fermă adresată clasei politice pentru respectarea statutului magistraților. Decizia vine pe fondul reapariției în dezbaterea publică a unor propuneri privind modificarea condițiilor de salarizare și pensionare, fără consultarea sistemului judiciar și în pofida problemelor structurale semnalate în repetate rânduri de CSM.

Consiliul atrage atenția că aceste măsuri riscă să destabilizeze funcționarea instanțelor și parchetelor, în contextul unui volum de muncă ridicat și a complexității crescânde a cauzelor. Instituția reiterează că statutul constituțional al autorității judecătorești, regimul de incompatibilități și interdicții, precum și independența magistraților trebuie protejate și susținute, nu erodate prin măsuri populiste sau economii discutabile.

În acest sens, CSM propune o serie de măsuri alternative pentru reducerea cheltuielilor bugetare, printre care: desființarea unor instanțe și parchete nejustificate din punct de vedere al volumului de activitate, digitalizarea completă a relațiilor cu instituțiile publice și trecerea la un sistem electronic al dosarelor, majorarea taxelor de timbru pentru a reflecta costurile reale ale litigiilor, dar și măsuri mai eficiente pentru recuperarea prejudiciilor din infracțiuni.

Prin aceste acțiuni, magistrații transmit un semnal clar că independența justiției nu este negociabilă și că orice reformă trebuie să țină cont de realitățile din sistem și de cadrul constituțional care garantează echilibrul puterilor în stat.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.