Lupii sunt gata de start! ÎNREGISTRAREA conferinței de presă dinaintea meciului cu Sportul Snagov!

Lupii sunt gata de start

Lupii sunt gata de start! Petrolul joacă primul meci al sezonului pe stadionul Ilie Oană, mâine, de la ora 15.30.

Antrenorul Leo Grozavu și jucătorii Sebastian Ghinga și Robert Grecu au prefațat confruntarea cu Sportul Snagov într-o conferință de presă organizată astăzi la stadionul Ilie Oană.

Principalele repere ale conferinței:

*Antrenorul Leo Grozavu a precizat că Petrolul nu a încheiat campania de achiziții. Este vizat, în special, compartimentul ofensiv. “În atac nu avem dublură pe posturi și vom încerca să acoperim acest compartiment. Însă, dacă avem posibilitatea să luăm un jucător care să aducă plus valoare pe orie post, nu vom ezita”, a spus Grozavu.

*Tehnicianul Petrolului a comentat propunerea de schimbare a sistemului competițional la liga secundă, refuzată, până la urmă, de Comitetul Executiv al FRF. “În fotbal e ca în politică. Promisiunile nu se respectă, sunt obișnuit cu asta. Pentru mine cu contează dacă promovează una, două sau patru echipe. Oricum ar fi, obiectivul meu personal e același: primul loc!”

*Grozavu a punctat că, în amicalele din Slovenia, nu a urmărit rezultatul, ci consolidarea relațiilor de joc și însușirea planului tactic.  “Nu contează rezultatele. Mai important a fost cu totul altceva. Sunt mulțumit de perioada de pregătire și de felul în care s-au implicat jucătorii”. Petrolul a jucat doar cu echipe de prim eșalon din spațiul ex-iugoslav în cantonamentul din Slovenia. Lupii au pierdut la limită trei din cele patru meciuri disputate și au remizat în cel de-al patrulea.

Înregistrarea conferinței de presă: 

GALERIE FOTO:

 

 

sponsor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here