Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie organizează, vineri, în şedinţă publică, tragerile la sorţi pentru desemnarea membrilor completurilor de cinci judecători pentru anul 2018, după decizia Curţii Constituţionale.
”La data de 9 noiembrie 2018, orele 10:00, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Sala Secţiilor Unite, vor avea loc în şedinţă publică, tragerile la sorţi pentru desemnarea membrilor Completelor de 5 Judecători pentru anul 2018, având în vedere decizia Curţii Constituţionale a României din data de 7 noiembrie 2018 prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte”, se arată într-un comunicat al ÎCCJ, potrivit capital.ro.
Potrivit unor surse judiciare, consultate de G4Media.ro, vor fi traşi la sorţi doar preşedinţii completurilor, având în vedere că restul judecătorilor au fost traşi la sorţi la începutul anului.
Acest lucru înseamnă că preşedintele completului de apel care îl judecă pe Liviu Dragnea în procesul angajărilor fictive, judecătorul Iulian Dragomir, are mari şanse să fie înlocuit. Dispare aşadar majoritatea actuală de 3:2 considerată defavorabilă liderului PSD, au explicat pentru G4Media.ro surse din magistratură. Situaţia ar putea deveni şi mai confortabilă pentru Dragnea în funcţie de cine îi va lua locul judecătorului Dragomir. Dacă la sorţi va fi tras un magistrat favorabil liderului PSD şi, la termenul din decembrie, completul – devenit, între timp, favorabil lui Liviu Dragnea prin răsturnarea majorităţii de 3:2 – apucă să administreze probe, atunci acel complet va judeca dosarul şi va da sentinţa finală în 2019, potrivit principiului continuităţii stabilit de CEDO, au explicat sursele G4Media.ro.