logo
RNTV Live

Lucrări importante de modernizare într-unul dintre cele mai vitregite cartiere din Ploiești

gropi_strada_cartier_pictor_rosenthal  ursă foto telegrama.ro
Erika Stoica

Lucrări importante de modernizare într-unul dintre cele mai vitregite cartiere din Ploiești.

Este vorba mai exac despre cartierul Pictor Rosenthal!

În acest sens, edilul șef al Municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, a semnat ordinul pentru execuţia lucrărilor în cadrul proiectului de investiții “Regenerare urbană în zona marginalizată a Municipiului Ploiești – Cartier Pictor Rosenthal”, cod SMIS 128190.

Pentru implementarea acestui amplu proiect de investiții, a fost semnat, recent, contractul de lucrări prețul acestuia fiind de 21.254.221,66 lei, la care se adaugă TVA.  Durata de execuție a lucrărilor este de 16 luni.

Proiectul “Regenerare urbană în zona marginalizată a Municipiului Ploiești – Cartier Pictor Rosenthal” se derulează în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 4, iar obiectivul principal al acestei investiții majore a municipalității ploieștene îl reprezintă dezvoltarea comunitară și îmbunătățirea stării economice și sociale a comunității din cartierul Pictor Rosenthal.

În cadrul acestor lucrări de investiții, care vor demara săptămâna aceasta, se va amenaja un loc de joacă modern,pe amplasamentul din strada Aleea Berceni nr 2A, care va dispune de mobilier urban și echipamente de joacă noi, camere pentru supraveghere video, sistem fotovoltaic individual, complet echipat, iluminat ambiental ornamental, prin montarea unor stâlpișori cu module LED, toaletă publică cu sistem de auto-curățare, etc.

Totodată, vor demara o serie de intervenții asupra străzilor din cartier, respectiv se va asigura reabilitarea/modernizarea părții carosabile, a trotuarelor, marcaje rutiere longitudinale și transversale, indicatoare rutiere, alei pietonale.

Străzile care vor beneficia de acest lucrări sunt: Puțul cu Apă Rece, Voila, Ulmului, Steluțelor, Freamătului, Boian tronson II, Mircea cel Bătrân tronson II, Mălinului, Ruginoasa, Albișor tronson II, Calabreaza, Stupilor, Inului, Țesătorilor, Spicului, Mugurilor, Toporași, Chilia, Pictor Rosenthal tronson I, Pictor Rosenthal tronson II, Intrarea Pârâului, Aleea Berceni, Intrarea Moara Nouă, Aleea Românești, Intrarea Cătunu.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldeko-angajeazaekond-angajeazasponsor