Lucrări de reparaţii la unitățile de învățământ preuniversitar din Ploieşti. Reprezentanţii primăriei Ploiești anunţă că în această perioadă sunt în derulare lucrări de reparații curente la nivelul unităților de învățământ preuniversitar din oraș.
Astfel, se execută lucrări de reparație instalație încălzire, igienizare, reparații fațadă, refacere hidroizolație, reparație gard, placări cu gresie și faianță, la următoarele unități școlare: Liceul Tehnologic “Anghel Saligny”, Colegiul “Spiru Haret”, Grădinița cu program normal “Sfântul Stelian”, Școala Gimnazială “Sfânta Vineri”, Școala Gimnazială “Ioan Grigorescu”, Școala Gimnazială “Nicolae Simache”, Grădinița cu program prelungit “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” (inclusiv creșa “UPETROM”), Școala Gimnazială “Rareș Vodă”, Grădinița “Crai Nou” și Grădinița “Nichita Stănescu”.
Reamintim în acest context că municipalitatea derulează două proiecte importante pe fonduri europene, respectiv:
- Construire sediu nou – Grădinița cu program prelungit nr. 38 din strada Poștei nr. 23;
- Eficientizare energetică la Grădinița cu program prelungit “Mucenic Mina”.
De asemenea, se construiește Grădinița cu program normal, în Aleea Laurilor și se execută lucrări de renovare, în vederea creșterii performanței energetice, la Liceul Tehnologic “Elie Radu” – corp C10.
Vezi şi https://republikanews.ro/o-retea-infractionala-a-gasit…/
Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro