Lista centrelor amenajate de autorități pentru autorecenzarea online, asistată de recenzori, din Ploieşti
Primăria municipiului Ploiești informează comunitatea locală cu privire la centrele amenajate de autorități pentru autorecenzarea online, asistată de recenzori.
Prima etapă de colectare a datelor de la populație pentru Recensământul Populației și Locuințelor (RPL 2021) durează până pe 15 mai 2022.
Reamintim ploieștenilor că, în această perioadă, se desfășoară cel de-al XIII-lea recensământ din istoria României și primul organizat integral în format digital.
Pentru autorecenzare cetățenii trebuie doar să acceseze pagina de internet https://www.recensamantromania.ro/ .
Autorecenzarea presupune două etape distincte: autorecenzarea și autorecenzarea online asistată, pentru îndrumarea persoanelor care au nevoie de ajutor.
Astfel, în municipiul nostru sunt amenajate mai multe centre, unde ploieștenii se pot adresa pentru efectuarea autorecenzării online și pot beneficia de consiliere de specialitate din partea recenzorilor, după cum urmează:
- Primăria Municipiului Ploiești – Piața Eroilor, nr. 1A
Program: luni – vineri 08.30- 16.00;
- Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Populației – B-dul Independenței, nr. 10
Program: luni, marți, joi 08.30 – 16.30; miercuri 08.30 – 18.30; vineri 08.30 – 13.30;
- Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești – sediul din strada Basarabilor, nr. 1
Program: luni – vineri 08.30 – 16.00;
- Halele Centrale Ploiești – strada Emile Zola, nr.8,
Program: luni, marți, joi 08.00 – 18.00; miercuri, vineri, sâmbătă 08.00 – 14.00;
- Centrul de informare pentru cetățeni și de recreere pentru pensionari, cartier Malu Roșu – strada Aleea Școlii, Bl. 31. G
Program: luni – sâmbăta 09.00 – 18.00; duminică 09.00 – 14.00;
- Centrul de informare pentru cetățeni și de recreere pentru pensionari, cartier Vest – strada Înfrățirii, nr. 5A
Program: luni – sâmbătă 09.00 – 18.00; duminică 09.00 – 14.00;
- Centrul de informare pentru cetățeni și de recreere pentru pensionari, cartier Nord – strada Cătinei, nr. 17, bloc 37 A
Program: luni – sâmbătă 09.00 – 18.00; duminică 09.00 – 14.00.
Persoanele care se autorecenzează, prin intermediul internetului, au dreptul la o zi liberă, plătită de angajator, conform Ordonanței de Urgență nr.19 din 4 februarie 2020. Acestora le va fi emis, la șapte zile de la completarea formularului, un cod în baza căruia vor putea primi o zi liberă de la locul de muncă, indiferent dacă lucrează în sectorul public sau privat.