logo
RNTV Live

Limitarea înregistrării cu cartea de identitate la o adresă

se-schimba-buletinul-1280×720
Tudor Teodora

Miercuri, Senatul a adoptat, în plen, o nouă  propunere legislativă pentru modificarea OUG 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români prin care se stabileşte că la o adresă nu pot fi înregistrate cu cartea de identitate decât maximum zece persoane.

În total au fost nregistrate 64 de voturi „pentru”, 12 „împotrivă” şi 19 abţineri.

„Nu poate fi înscrisă în actul de identitate adresa de domiciliu dacă în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa respectivă. Această limitare nu se aplică în cazul titularului unui drept locativ asupra imobilului situat la adresă sau membrilor familiei extinse. Prin familie extinsă să înţelege titularul dreptului locativ, soţul, soţia acestuia, rudele titularului şi cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv”, se menționează  în propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari PSD.

Această propunere are ca scop îmbunătățirea calității serviciilor de evidență a populației, a datelor înregistrate în Registrul de Evidență a Persoanelor, dar și crearea de facilități cetățenilor români la obținerea actelor de identitate. 

„De la data realizării condiţiilor tehnice pentru eliberarea cărţii electronice de identitate cererea pentru eliberarea cărţii electronice de identitate se soluţionează de către orice serviciu public comunitar de Evidenţă a Persoanelor indiferent de locul de domiciliu sau reşedinţa a persoanelor fizice”, mai precizează iniţiativa.

Conform propunerii legislative, „persoanele defavorizate care nu pot face dovada adresei de domiciliu, aceasta se înscrie în baza adeverinţei eliberate de către unitatea administrativ teritorială din care rezultă adresa la care se stabileşte domiciliul”.

Aceasta va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Mai multe informații găsiți aici: Cel mult zece persoane vor putea fi înregistrate cu cartea de identitate la o adresă, prevede un proiect adoptat în Senat / Limitarea nu se aplică proprietarului și familiei acestuia

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor