Tricolorul LMV Ploiești și-a continuat campania de achiziții din perioada de iarnă a sezonului, după polonezul Tomasz Rutecki (extremă), ajungându-se la o înțelegere și cu Daniel Vargas Osorio, internațional al reprezentativei Mexicului.
Vicepreședintele cu atribuțiuni de președinte al grupării ploieștene, Dacian Alecse, a declarat pentru Republikanews că Osorio este un voleibalist de mare talent, urmărit de ceva vreme și care poate face la Ploiești dovada calităților sale. „Este un transfer asupra căruia m-am implicat mai mult, aducerea lui Osorio la Ploiești fiind rodul unei ducumentări în care i-am inclus pe cunoscuți de-ai noștri, antrenorul naționalei Mexicului, colegi de la echipele la care acesta a evoluat, alți oficiali! Aveam nevoie de un <<universal>> de talent iar Osorio face parte din categoria jucătorilor care nu numai bubuie ci și gândesc baloanele! Este al nostru până la terminarea actualei ediții de campionat iar dacă sunt întrunite toate condițiile de a continua la Ploiești, mai semnăm și pentru sezonul viitor” a spus oficialul Tricolorului.
Întrebat despre întreaga campanie de transferuri, Alecse a amintit și despre aducerea polonezului Tomasz Rutecki – despre care Republikanews a scris chiar la începutul anului – vorbind și despre o altă țintă a momentului, un voleibalist bulgar care, la rându-i, ar urma să semneze pentru cele 4 luni rămase până la finalul actualei ediții de campionat. „Am vrut să suplinim plecarea lui Ferreira Pedrosa și ne-am asigurat serviciile lui Osorio. Apoi l-am legitimat pe Rutecki, extrema din Polonia având capacitate să ne ajute foarte mult! Ne-am mai dori un centru de calibru și suntem în pole-position pentru a obține semnătura unui bulgar. Nu pot să divulg numele întrucât așteptăm semnătura acestuia, contractul fiindu-i trimis în format electronic, el urmând să-l retrimită, oficializat, pe parcursul acestei zile! Atunci o să putem spune și numele voleibalistului din Bulgaria” a conchis Dacian Alecse.
Daniel Vargas Osorio
Născut la 1 septembrie 1986, la Mexico City, având 1.97 m și 94 kg, jucătorul evoluează pe postul de universal. Este absolvent al Universității Naționale Autonome din Mexico City (UNAM), inginer electrician, cu diplomă de master (cu o teză despre analiza iluminatului în sălile de sport). Daniel Vargas este multiplu medaliat la Campionatele Naționale Universitare în Mexic (reprezentându-și țara la trei ediții ale Universiadei) și component al primei reprezentative de seniori din 2010.
A evoluat cu echipa Mexicului la toate competițiile internaționale recunoscute de FIVB, începând cu Cupa Pan-Americană (locul 2 în 2012 – cea mai bună performanță în șase ediții la care a participat), Campionatele Americii de Nord și Centrale (NORCECA – Final Four în 2015, de două ori pe locul 5 – în 2011 și 2013), FIVB World League, Campionatul Mondial (Polonia, 2014), până la Jocurile Olimpice (Rio, 2016).
În privința performanțelor individuale, Daniel Vargas a fost declarat cel mai valoros jucător pe postul de universal la ediția din 2013 a Campionatului Americii de Nord și Centrale, desfășurată în Canada, la Langley, la care Mexic a încheiat pe locul al cincilea. Jucătorul mexican a fost cel mai bun marcator al echipei sale, fiind, totodată, cu 41 de puncte (35 pe atac, 5 blocaje și un as), al 12-lea în clasamentul general individual.
De remarcat că, atât la Campionatul Mondial din 2014, cât și la Jocurile Olimpice din 2016, Vargas a fost liderul la puncte al Naționalei din Mexic.
La Campionatul Mondial din 2014, din Polonia, reprezentativa Mexicului a încheiat competiția pe locul 17, reușind o singură victorie (cu Egipt), într-o grupă cu Rusia, Canada, Bulgaria și China, Vargas având un o medie de peste 50% de reușită în atac.
Vargas a contribuit și la calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio, competiție la care naționala țării sale nu mai fusese prezentă de la ediția organizată chiar în Mexic, din 1986. Echipa din Mexic a încheiat pe ultimul loc, al 11-lea, la egalitate cu Cuba, fără punct, dar luând un set Braziliei (care avea să-și adjudece titlul olimpic), într-o grupă din care au mai făcut parte și medaliatele cu argint (Italia) și bronz (SUA), dar și Franța și Canada. Vargas a fost, și de data aceasta, liderul formației, cu 33 de atacuri reușite și cu o eficiență de 15.91%.
În privința echipelor de club, Daniel Vargas a jucat, ultima dată, în Mexic, la Pumas UNAM, tot în țara sa fiind medaliat cu bronz în 2013, cu Energy Fitness. În sezonul trecut, jucătorul mexican a evoluat la echipa finlandeză Raision Loimu, cu care a ajuns până în sferturile de finală din playofful campionatului din Finlanda, dar a jucat și în CEV Challenge Cup.
În competiția europeană, Raision Loimu s-a oprit, la fel ca și Tricolorul LMV în sezonul acesta, în 16-imile de finală, Vargas fiind al doilea realizator al echipei, în dubla manșă cu Lyon (scor 0:3 în deplasare și 1:3 pe teren propriu), după Ossi Rumpunen, fratele fostului jucător de la gruparea ploieșteană, Tomi Rumpunen. Echipa franceză avea să se situeze pe locul al cincilea.
Înainte de prezența în lotul finlandezilor, jucătorul mexican a mai evoluat în Europa pentru Anagennisi Deryneia, din Cipru, în sezonul 2014/2015.
Daniel Vargas urmează să se alăture lotului condus de antrenorii Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu din 12 ianuarie, după întoarcerea Tricolorulul LMV din cantonamentul de la Cheile Grădiștei, unde, reamintim, se află în pregătire încă din a doua zi a anului.
sursa: tricolorullmvploiesti