Tricolorul LMV Ploiești continuă seria transferurilor în vederea formării lotului pentru sezonul viitor. Cel mai nou jucător cu care clubul a semnat este austriacul Philipp Kroiss, care joacă pe postul de libero.

Născut în data de 2 martie 1988, Kroiss are 1.82 m şi 80 kg, evoluând în peste 100 de meciuri pentru reprezentativa Austriei. Jucătorul austriac va veni în România după ce a evoluat, până în prezent, numai în campionate din centrul şi vestul Europei.

În sezonul trecut, Philipp Kroiss a jucat în campionatul Belgiei, pentru Lindemans Aalst, echipă cu care a obţinut medaliile de bronz. Totodată, cu formaţia belgiană a concurat în cea de-a doua competiţie europeană ca valoare, CEV Cup, Lindemans oprindu-se în sferturile de finală.

Înainte de experienţa din Belgia, liberoul de 29 de ani a mai jucat în Austria, Elveţia şi Franţa, astfel:

2015-2016: Beauvais (Ligue A, Franţa)

2013-2015: Montpellier Volley (Ligue A, Franţa)

2012-2013: SK Posojilnica Aich/Dob (Liga 1, Austria – campion naţional, finală în Liga Europei Centrale – MEVZA, locul 9 în CEV Cup)

2011-2012: Volley Amriswil (Liga 1, Elveţia – câştigător Cupa Elveţiei, participare în CEV Challenge Cup)

2009-2011: Hotvolleys Vienna (Liga 1, Austria – câştigător Cupa Austriei 2011, finală în Liga Europei Centrale – MEVZA 2010, vicecampion naţional în 2010, prezent în CEV Cup 2010, 2011)

2007-2009: VCA Hypo Niederösterreich (Liga 1, Austria)

2006-2007: Supervolley Enns (Liga 1, Austria)

2005-2006: VCA Hypo Niederösterreich (Liga 1, Austria)

2004-2005: Supervolley Enns (Liga 1, Austria)

Pentru Naţionala Austriei evoluează încă de la nivelul de juniori, din 2007.

Luna trecută a fost prezent în lotul reprezentativei austriece la calificările pentru Campionatul Mondial, terminând al doilea în clasamentul jucătorilor la preluare, cu 59.37% procentaj la recepţii perfecte, din 96 de preluări (patru meciuri disputate, 17 seturi jucate).

Totuşi, Austria a ratat calificarea la turneul final al Campionatului Mondial, clasându-se pe locul al patrulea, într-o grupă câştigată de Olanda, în timp ce Slovacia şi Grecia au ocupat următoarele două poziţii.

În aceste zile, Kroiss evoluează pentru selecţionata Austriei în Liga Mondială, grupa a III-a, competiţie la care mai participă şi coordonatorul Tricolorului LMV, Jose Carrasco Angulo, pentru Venezuela.

Austria găzduieşte, la Linz, al doilea turneu din cadrul fazei preliminare, în această seară având programat primul meci, în compania Germaniei. Apoi, mâine, Austria urmează să joace în compania Mexicului, unde Kroiss se va întâlni cu un fost component al Tricolorului LMV, Daniel Vargas, iar duminică are programat meciul cu Spania.

Toate partidele echipei Austriei vor începe de la ora 21:45, în România, putând fi urmărite pe canalul de YouTube al Federaţiei Internaţionale de Volei (FIVB Volleyball).

sursa: tricolorullmvploiesti

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *