Începând cu 2027, proprietatea unei locuințe ar putea deveni un lux greu de susținut pentru mii de români!
O schimbare legislativă aflată în pregătire riscă să zguduie din temelii piața imobiliară și să lovească direct în cei cu venituri mici, avertizează analistul economic Adrian Negrescu.
Noua formulă de impozitare va renunța definitiv la evaluările birocratice și va introduce un sistem automat, digital, care va calcula taxele în funcție de prețurile reale din piață.
Instrumentul-cheie este platforma e-Proprietatea, care va agrega date din tranzacțiile imobiliare, evidențele notariale, cadastrale și fiscale pentru a stabili valoarea actualizată a fiecărei locuințe.
Lovitură dură pentru proprietarii din zonele centrale
Pentru mulți români, în special pensionari sau familii cu venituri modeste, noile impozite ar putea deveni imposibil de plătit. Locuințele din zonele centrale, care au crescut puternic în valoare în ultimii ani, vor genera automat taxe mai mari, indiferent de veniturile reale ale proprietarilor.
Specialiștii avertizează că această presiune fiscală ar putea declanșa un val de vânzări forțate și mutări către cartierele de la marginea orașelor, unde costurile sunt mai mici, dar și accesul la servicii este mai limitat.

„Vom vedea o schimbare brutală în harta orașelor. Proprietarii care nu vor mai putea susține taxele vor fi împinși să părăsească zonele centrale. Este un fenomen care s-a întâmplat deja în marile metropole europene și care, din păcate, ajunge acum și în România”, explică Adrian Negrescu.
Orașele se vor împărți în funcție de venituri
Noua lege va accentua discrepanțele dintre cartiere. Zonele bine conectate, cu școli, spitale și transport public eficient, vor deveni accesibile aproape exclusiv celor cu venituri ridicate.
În schimb, cartierele periferice vor absorbi tot mai mulți proprietari forțați să renunțe la locuințele actuale.
Piața imobiliară ar putea intra într-o perioadă de reașezare dureroasă: prețuri mai volatile, cerere schimbată și o competiție tot mai mare pentru locuințele accesibile.
„Impozitele nu vor mai ține cont de situația personală a proprietarului, ci strict de valoarea de piață. Asta va schimba regulile jocului în imobiliare și va pune o presiune uriașă pe cei cu resurse limitate”, avertizează analistul.
Sursă: CANCAN.RO
Mai multe ştiri pe republikanews.ro