logo
RNTV Live

Lege pentru reducerea numărului accidentelor grave. Proiectul a fost depus la Parlament

accident_bistrita_tren
Ciprian Radu

Un deputat de Timiș a depus un proiect de lege prin care orice trecere la nivel cu calea ferată să fie prevăzută cu bariere.

Deputatul Marian Cucșa aduce în sprijinul ideii sale statistica: Din ianuarie până în mai a fost în medie un accident de acest fel pe săptămână. În total sunt 39 de victime.

„Este inadmisibil ca pe drumuri judeţene, drumuri europene, comunale să avem semnalizată trecerea la nivel cu calea ferată doar cu crucea Sf Andrei. E vegetaţie, sunt curbe, şoferii nu văd când vine un tren”, spune deputatul.

Specialiştii în siguranţa rutieră de la Compania de Drumuri susțin ideea. Mai ales că la începutul anilor 2000 aproape toate trecerile peste calea ferată aveau bariere, notează Digi 24.

Proiectul de lege pentru bariere la toate trecerile peste calea ferată a fost deja depus la Parlament şi poate fi votat la toamnă după vacanţa deputaţilor şi senatorilor.

Cel mai grav accident petrecut la o trecere peste calea ferată în acest an s-a petrecut în Bistrița Năsăud la începutul acestei luni, când cinci tineri au murit. Șoferița, în vârstă de 18 ani, luase permisul de numai câteva luni.

Foto: TimpOnline.ro

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor