logo
RNTV Live

La trei calde, una rece!

tricolorul - arcada 2-3
Cristian Anghelescu

La trei calde, una rece!

Tricolorul LMV Ploiești – Arcada Galați 2-3 (25-19, 28-30, 21-25, 25-19, 14-16)

Tricolorul LMV nu a mai reușit să câștige la “Olimpia”, în această seară… Chiar dacă și-a adjudecat primul set, a condus cu 21-17 în setul secund și cu 12-10 în decisiv, elevii lui Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu s-au recunoscut învinși de o echipă a Galațiului care nu a cedat niciodată și a crezut în șansa ei că poate învinge!

A lipsit și puțină șansă…

Arcada a avut de toate: încredere, tupeu, curaj și noroc! Mult noroc, de vreme ce, cum spuneam, în setul secund, pe fondul unei dominări continue a gazdelor și niște servicii de calitate ale lui Gontariu, a reușit să întoarcă setul și să egaleze la 24 atunci când nimeni nu le mai dădea vreo șansă!

Iar din acel moment, cu aer în pânze, a fost la cârma meciului în setul al treilea și se părea că nu va avea probleme în a-și adjudeca o victorie de trei puncte.

Numai că, adunați din pumni precum un boxer în derivă, Olteanu&Co. au reușit să egaleze la numărul de seturi și să pornească setul decisiv cu un moral ridicat.

Aceștia au condus cu 4-1 și cei peste 500 de spectatori aplaudau în picioare. Numai că, din nimic, oaspeții au jucat ca la poker, la cacealma, și le-a ieșit! Au condus cu 5-4 și 10-9, apoi, pe fondul serviciilor bune ale lui Stulenkov, “tricolorii” au întors soarta: 12-11 și 13-12! Nu a fost suficient pentru că liberoul Feher a scos o minge imposibilă, ulterior atacată de nicăieri de către Gontariu iar gălățenii, într-o nouă revenire, au închis setul și meciul, 16-14, după două ore și un sfert de joc nebun!

Destulă amărăciune dar și ceva bucurie!

Concluzii prea multe nu sunt de tras, poate doar jocul mai slab al lui Lică și neșansele lui Kullo și Carrassco de a rămâne mai mult printre titulari. Pentru că, atâta vreme cât au fost în teren, ei au tras cât au putut pentru a arăta că pot face față meciului.

Și mai rămâne o deducție, faptul că punctul adunat din cele două seturi ar putea conta extrem de mult de vreme ce, de puțină vreme, echipa de pe primul loc, Steaua, nu a reușit niciunul cedând cu 1-3, la București, în dauna Zalăului lui Nikolay Jeliazkov.

Echipă cu care, peste cinci zile, luni 26 martie de la ora 18:00, Tricolorul se va întâlni în municipiul de reședință al județului Sălaj.

Rezultatele etapei

SCM “U” Craiova – CSM București 3-2 (25-17, 19-25, 21-25, 25-15, 15-12)

Steaua București – Volei Municipal Zalău 1-3 (23-25, 26-24, 26-28, 23-25)

Dinamo București – CS „U” Cluj 3-1 (25-16, 25-13, 23-25, 25-12)

Explorări Baia Mare – Unirea Dej 3-2 (19-25, 25-20, 25-21, 21-25, 15-9)

CSU “UV” Timișoara – UKRO Baia Mare 3-0 (25-16, 25-15, 25-12)

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor