La TCE se fură fără perdea. Ce spune directorul societății

La TCE se fură fără perdea. Ce spune directorul societății

O înregistrare bombă despre furtul de combustibil de la TCE, dar și despre alte presupuse nereguli a fost publicată de ieri în presa locală. 

În înregistrarea audio, doi angajați, posibil Cosmin Fieraru, șef de secție la tramvaie și Paraschiv Nicolae, fost coordonator al controlorilor de bilete, vorbesc despre neregulile din planificările orelor suplimentare și despre furtul de motorină.

cel mai verde complex reziential

Ascultă discuția mai jos:

Directorul TCE, Nicolae Alexandri, a transmis un comunicat de presă cu privire la subiect, pe care îl redăm mai jos: 

 

Conducerea societății, prin Director general Alexandri Nicolae, vâzând articolele din presa locală bazate pe o discuție telefonică între 2 angajați ai societății, purtată în luna iulie 2017, face următoarele precizări:

Încă de la instalarea în funcția de director general al societății, am luat măsuri în vederea diminuării consumului de combustibil și tragerii la răspundere a persoanelor care se fac vinovate de încercarea sau de sustragerea de combustibil.

S-a procedat la eliminarea cauzelor, și anume diminuarea normelor de consum prin realizarea de noi măsurători în parcurs și aplicarea de normative noi de consum, diminuate față de precedentele, formularea de plângeri către organele abilitate împotriva salariaților prinși în fapt în incinta sau în afara societății, modificarea procedurilor privind gestionarea magaziei carburanți auto (fac precizarea că în anul 2016, magazia carburanți nu a fost inventariată, încălcându-se legea, lucru care a fost urmat de o plângere penală împotriva fostei conduceri).

Fără a aștepta finalizarea cercetărilor penale, prin dispoziția directorului general, s-a procedat la desfacerea disciplinară a contractelor individuale de muncă a 2 salariați, iar alți 2 salariați se află în cercetare disciplinară pentru încercare de sustragere de combustibil.

Până la acest moment, orice sesizare sau indiciu cu privire la eventuale furturi de combustibil a fost tratată cu responsabilitate de către conducerea societății, niciunul dintre salariații implicați în convorbirea telefonică neaducând la cunoștința conducerii că dețin probe sau indicii care să concluzioneze că s-ar fi săvârșit sustrageri de combustibil aparținând societății, în actul managerial de sancționare a furturilor de combustibil, neghidându-mă după eventualele ”suportabilități ale furturilor” în cadrul societății.

Precizăm că prin măsurile luate, consumul de combustibil în anul 2017 și pentru anul în curs a scăzut față de anii precedenți.

Cu privire la orele suplimentare realizate de către angajați, acestea se efectuează în scopul acoperirii programelor de transport public de călători, ținând seama de caracterul de continuitate a serviciului de transport public și datorat necesității suplinirii conducătorilor auto programați în graficele lunare, care se află în incapacitate temporară de muncă, singura posibilitate de diminuare a numărului de ore suplimentare ar fi angajarea de conducători auto în plus, lucru care nu este permis datorită stării financiare a societății.

Totodată, eliminarea, în decursul anului 2016, a prevederilor legale prin care angajatorul putea verifica salariatul care se află în concediu medical la domiciliul său, recunoaștem că a fost o măsură care a lăsat fără pârghii efective de control angajatorul, în vederea controlării veridicității stării de sănătate a salariaților.

În ceea ce privește implicațiile politice în conducerea societății, de care se vorbește în respectiva înregistrare audio și în articolele din presă, poate acestea au fost permise în mandatele anterioare ale directorilor generali, în mandatul meu, încredințat de către Consiliul de Administrație, pentru a conduce TCE SA până în anul 2021, nu voi permite ingerințe politice în conducerea și desfășurarea activității societății.

 

 

arnos 6 oua

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here