Fostul șef al Finanțelor Prahova a fost condamnat!
Daniel Petre, fostul director al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Prahova a fost condamnat definitiv.
Acesta a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, după ce iniţial fusese achitat de instanţa de fond, anunţă Agerpres.
Astfel, magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au admis apelul procurorilor DNA Ploieşti.
Daniel Petre are și termen de încercare de şase ani în dosarul în care este acuzat de luare de mită.
CITEȘTE și Caracatiţa drogurilor sufocă Prahova. Traficanţii, percheziţionaţi
De asemenea, instanţa a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 40.000 lei. Este obligat, totodată, la plata sumei de 7.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Decizia este definitivă.
Daniel Petre a fost trimis în judecată de DNA Ploieşti în mai 2015.
A fost acuzat de luare de mită în valoare totală de 60.000 de lei.
Totul s-a întâmplat când era director executiv adjunct la Direcţia Economică CJ Prahova, cu atribuţii delegate de administrator public, şi ulterior director executiv în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Prahova.
Foto: Ziarul Incomod