Cântărețul de manele Jador este anchetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor interzise, după ce a fost testat pozitiv la opiacee de către polițiștii rutieri din București. Rezultatul a fost confirmat de Institutul de Medicină Legală.

Incidentul a avut loc miercuri seară, când Jador a fost oprit de un echipaj al Brigăzii Rutiere pe o stradă din Sectorul 5. Testarea preliminară a indicat prezența opiaceelor în organism, iar cântărețul a fost dus la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” pentru recoltarea de probe biologice.

Brigada Rutieră a transmis luni că rezultatele testelor au fost confirmate prin metode clinice, iar în acest context a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 336, alineatul 2 din Codul Penal – conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

„În urma administrării întregului material probator, care include și rezultatul cantitativ al probelor recoltate, organul de cercetare penală va formula propuneri corespunzătoare către unitatea de parchet competentă teritorial”, au precizat oficialii Brigăzii Rutiere.

Permisul de conducere al artistului a fost reținut pentru 72 de ore, iar ancheta este în desfășurare.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.