De la 1 ianuarie 2018 salariul minim brut va creşte
Guvernul a adoptat săptămâna trecută creşterea salariului minim brut de la 1 ianuarie 2018. Astfel salariul de bază minim brut pe ţară garantat creşte începând cu prima zi a lui 2018 de la 1.450 de lei lunar la 1.900 de lei lunar,
Printr-un comunicat de presă, ITM face mai multe precizări:
„Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova (ITM) aduce spre ştiinţă angajatorilor prahoveni şi tuturor persoanelor fizice interesate că începând cu data de 1 ianuarie 2018, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată s-a stabilit la 1.900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 166.666 ore, în medie, pe lună, reprezentând 11,40 lei/oră, potrivit HG nr. 846/2017. Reamintim că salariul minim brut pe ţară garantat în plată stabilit prin HG nr. 846/2017 este o sumă stabilită în bani care nu include sporurile şi alte adaosuri”,se specifică în comunicat,
Angajatorii care nu respectă prevederile legii vor suporta sancţiuni.
ITM Prahova subliniază faptul că stabilirea în cuprinsul unui contract individual de muncă al unui salariu de bază mai mic decât cel prevăzut, respectiv 1.900 lei lunar, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 300 lei la 2.000 lei, pentru fiecare contract individual de muncă în care salariul minim este stabilit sub cel menţionat în HG nr. 846/2017.
În prezent, la nivelul judeţului Prahova, numărul angajatorilor activi este de 19.111, având un număr de 223.521 salariaţi.
Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro