ITM Prahova a făcut ravagii în Prahova. Patru zile de controale pe bandă rulantă/ FOTO

În perioada 13 – 17 iulie 2020 Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova a desfăşurat acţiuni de control în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. În urma lor s-au aplicat amenzi în valoare totală de 83.000 lei.

În domeniul relaţiilor de muncă s-au efectuat 60 controale în urma cărora inspectorii de muncă au identificat 4 persoane care prestau muncă nedeclarată. Pentru aceste fapte angajatorii în cauză au fost sancţionaţi contravenţional. Valoarea totală a amenzilor aplicate pentru aceste fapte a fost de 60.000 lei.

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 36 controale. S-au aplicat 73 sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 23.000 lei.

Controale pe timpul nopţii

De asemenea, în perioada 17.07.2020 (după orele 17.00) – 19.07.2020, Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova a iniţiat un număr de 80 de controale, atât în domeniul relaţiilor de muncă, cât şi în domeniul securităţii şi sănătăţii în munc. Majoritatea au fost derulate pe timpul nopţii, la angajatori care desfăşoară activitate în spaţii aglomerate, destinate publicului, respectiv restaurante, terase, cluburi, supermarket-uri, târguri şi oboare.

Cu ocazia activităţilor derulate, la care au participat şi lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova, ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, ai Direcției Sanitar – Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, ai Direcției de Sănătate Publică Prahova şi ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Prahova și au fost identificate un număr de aproximativ 120 de persoane pe bază de fişe de identificare în vederea verificării respectării în principal a prevederilor legale referitoare la forma de angajate, timp de muncă şi de odihnă.  După finalizarea verificărilor vom comunica rezultatele acţiunilor demarate.

Având în vedere perioada pe care o traversăm, Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova, alături de celelalte instituții cu atribuții de verificare și control, pe lângă activitățile curente ce țin de atribuțiile sale legale, a desfăşurat activităţi de prevenţie și conștientizare a tuturor factorilor implicați (angajatori, angajați şi beneficiari ai bunurilor şi serviciilor oferite de către angajatori) a importanţei respectării normelor de  prevenire a infectării cu COVID – 19, îndemnându-i să respecte cu strictețe măsurile dispuse, respectiv recomandate de autorități.

Vezi şi https://republikanews.ro/inca-8-autobuze-noi-vor-sosi-ajuns-la-ploiesti-vezi-cand/?fbclid=IwAR1zvTMMxaOiM_zYRv6TTAwNg-390zFuUAu7OflHgvVnqqXmn0FS0rxCMW8

Vezi şi https://republikanews.ro/video-criza-fara-precedent-in-prahova-apelul-centrului-de-transfuzie-sanguina/?fbclid=IwAR2fI6bp_sD-uRKVhjpLb7FhuqxNMEALbR1ExKcpaXgRQB-XASnHYrhQN7k

Vezi şi https://republikanews.ro/imagini-inedite-exclusiv-un-vanator-din-prahova-capabil-sa-imite-sunete-ce-atrag-vulpile-ca-un-magnet

Pentru mai multe ştiri,. vizitaţi site-ul republikanews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *