logo
RNTV Live

ISU Prahova nu are timp de pauze: 210 intervenții doar în minivacanța de Rusalii

ISUPH – G.I. Comarnic – tura I
Ștefan Petre

În minivacanța prilejuită de Ziua Internațională a Copilului și de Rusalii, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Șerban Cantacuzino” al județului Prahova au avut numeroase intervenții.

Cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, aceștia au acționat în 210 evenimente, dintre care 65 au fost intervenții în situații de urgență și 145 urgențe medicale.

Echipajele de salvatori au acționat pentru localizarea și lichidarea a 8 incendii, precum și în alte 17 intervenții în sprijinul comunităților, care au presupus deblocarea ușilor de acces în locuințe, pentru a facilita intervenția echipajelor medicale la persoane cu probleme de sănătate, degajarea unor copaci căzuți pe carosabil, salavarea unui animal, transportarea unor persoane nedeplasabile la unități spitalicești. 

În contextul manifestării fenomenelor meteo de la nivelul Județului Prahova, salvatorii au fost solicitați să intervină în 6 cazuri.

De asemenea, în perioada menționată, 141 de persoane au primit asistență medicală din partea pompierilor care încadrează echipajele de prim-ajutor calificat și terapie intensivă mobilă.

Totodată, echipajele de salvatori au asigurat măsurile specifice la 13 accidente rutiere, în urma cărora 4 persoane au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.

De asemenea, echipajele de pompieri militari ale subunităților de intervenţie au efectuat 4 misiuni de recunoaştere în teren la secțiile ATI din județ, verificând căile de acces la aceste obiective, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi şi alte aspecte de interes operativ.

La nivelul județului Prahova au fost transmise 6 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, referitoare la prezența animalelor sălbatice în localitățile Sinaia, Bușteni, Bănești, Breaza și Măneciu. 

În urma fenomenelor meteorologice periculoase produse în zona de competenţă a inspectoratului, pompierii prahoveni au intervenit cu motopompe și alte mijloace pentru evacuarea apei din 5 locații, toate aflate în orașul Sinaia, fiind inundate 3 beciuri și 2 subsoluri ale unor locuințe. 

Totodată, pompierii au acționat cu drujbe pentru degajarea a 4 copaci căzuți pe partea carosabilă în localitățile Sinaia și Vărbilău.

În săptămâna precedentă, inspectorii de prevenire au derulat 7 controale, preponderent la unități de cult și operatori economici. Nu au fost identificate nereguli grave care să impună oprirea funcționării, însă au fost aplicate 12 avertismente. Pe timpul verificărilor, au fost depistate 12 încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă, dintre care 2 au fost înlăturate în timpul desfășurării acestor acțiuni.

Intervenții relevante:

  • Intervenție contra cronometru pentru salvarea unei persoane surprinse de viitură

Pompierii salvatori prahoveni au intervenit vineri, 02.06.2023, în jurul orei 14:00, pentru salvarea unei persoane (bărbat, 85 ani) care a fost surprinsă de o viitură în timp ce se aventurase să traverseze râul Prahova (în orașul Comarnic), pe un podeț care nu prezenta siguranță. Salvatorii au intervenit în cel mai scurt timp și au reușit să aducă la mal persoana în cauză. Dacă, inițial, au solicitat intervenția cu o barcă, pompierii ajunși la fața locului au reușit să câștige timp prețios și să ajungă la victimă prin construirea unui sistem de prindere cu cordițe și sa o aducă la mal în siguranță. Bărbatul a fost asistat medical de către echipajul SMURD și nu s-a impus transportarea acestuia la o unitate spitalicească.

  • Eveniment nefericit chiar după o zi de mare sărbătoare

Pompierii militari prahoveni au fost solicitați să intervină în această dimineață, in jurul orei 03:30, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la Mănăstirea Turnu, în localitatea Târgșoru Vechi. Progresiv, pentru gestionarea operativă a evenimentului, au fost alocate 7 autospeciale de stingere, 2 autocisterne, 2 autoscări, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD, o autospecială de primă intervenție și comandă și o autospecială de grupă operativă. În total, au acționat 3 ofițeri și 45 de subofițeri. Flăcările au cuprins acoperișul și etajul 1 ale casei parohiale, fiind afectate, ulterior, și chiliile din apropiere. Incendiul a fost localizat la ora 04:38. Suprafața totală cuprisă de flăcări a fost cuprinsă între 600-800 mp. La ora 07:25, după o luptă asiduă cu flăcările, salvatorii au reușit să lichideze incendiul. Din fericire, acest eveniment nu a fost soldat cu victime. 

***

Vă reamintim că informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

De asemenea, puteți descărca noua aplicație DSU. Fii informat și fii pregătit oriunde, oricând! 

Aplicația DSU este disponibilă atât pe telefoanele cu sistem de operare IOS, dar și Android și poate fi descărcată gratuit, accesând unul din următoarele link-uri:

***

În continuare, pompierii salvatori prahoveni rămân mobilizați pentru a acționa cu operativitate în sprijinul semenilor.

  • Compartimentul Informare și Relații Publice al ISU Prahova

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor